Regele Mihai: Să ne amintim de cei care au murit pentru libertate în războaie şi în ’89

Regele Mihai a îndemnat, în Parlament, la cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa în războaie şi în decembrie 1989 pentru independenţa şi liberatea ţării.
Economica.net - mar, 25 oct. 2011, 07:56

„Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru „, a spus Regele Mihai, potrivit Mediafax.

El a menţionat că ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate.

„Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii”, a declarat Regele.

Regele Mihai este însoţit la Parlament de principesa Margareta şi de principele Radu.

Fostul suveran va primi, după discursul său, Colanul Camerei Deputaţilor, urmând ca apoi să participe la dezvelirea bustului de bronz al Regelui Carol I, oferit cadou Parlamentului de către Casa Regală.

La şedinţa Camerelor reunite asistă foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constanescu, fostul premier Petre Roman, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

De la şedinţă absentează preşedintele Camerei Deputaţilor, care participă la o vizită la Tbilisi (Georgia), premierul Emil Boc, dar şi preşedintele Traian Băsescu.

Şedinţa a început cu intonarea imnului naţional, fiind prezidată de preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...