Regele pantofilor low-cost din Polonia atacă piaţa românească

Retailerul polonez de încălţăminte NG2 pătrunde pe piaţa din România.
Andrada Ghira - Dum, 08 iul. 2012, 21:02
Regele pantofilor low-cost din Polonia atacă piaţa românească

Unul dintre cei mai mari producători de încălţăminte din Polonia pătrunde pe piaţa românească în sistem de franciză. NG2 a fost fondată de Dariusz Milek, care conduce şi deţine o parte din companie. 

Compania a deschis primul magazin în România în Galeriile Feeria din zona comercială Băneasa.

Anunţul de deschidere a unor magazine în România apare şi în raportul financiar al companiei NG2. Planurile grupului polonez arată că strategia este de a-şi extinde reţeaua de francize în ţările din Europa de Est. România se numără printre ţările vizate, alături de Rusia şi Letonia.

NG2 a decis să se extindă în sistem de franciză cu brandul CCC pentru a reduce riscurile şi costurile pătrunderii pe o nouă piaţă, se mai arată în raportul financiar. Vânzările companiei în primele trei luni ale acestui an au fost de 60,7 milioane de euro, cu 38,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Retailerul NG2 este un producător de articole de încălţăminte din piele, materiale textile şi plastic, dar şi accesorii precum creme pentru pantofi, produse petnru îngrijirea picioarelor şi şosete. NG2 îşi comercializează produsele prin trei canale autonome de distribuţie: reţeaua de magazine CCC, BOTI şi QUAZAI. Lanţul retailerului număra la sfârşitul lunii martie 705 magazine proprii şi în franciză în Polonia, Rusia, Letonia, Republica Cehă şi Slovacia.

De la piaţă, pe Bursa de la Varşovia

Compania a fost fondată de Dariusz Milek, absolvent al unei scoli de minerit, care în 1991, după căderea comunismului, vindea bunuri într-o piaţă în aer liber din oraşul Lubin, scria în 2009 publicaţia  Financial Times.

Pe Milek l-a ajutat şi pregătirea de ciclist de performanţă, ceea ce l-a determinat să fie atent şi să observe mişcările din jurul lui. Aşa se face că şi-a dat seama că vânzarea pantofilor merge destul de bine şi a decis să intre în joc.

Aşa că s-a dus direct la o fabrică de încălţăminte, care era condusă de directori care nu aveau nici o idee cum să funcţioneze într-o piaţă liberă şi care nu îşi îmbunătăţiseră modelele. A putut astfel să  cumpere o parte din stocul fabricii cu un discount de 40%, pentru că plătise în numerar. „Atunci era mai greu să faci rost de pantofi, decât să îi vinzi. Nu exista nici o competiţie reală”, spunea pentru FT Milek în 2009.

Şi cum oferea pantofi la preţuri mai mici decât ceilalţi comercianţi din piaţă, în scurt timp a angajat şase persoane care să se ocupe de vânzare şi a cumpărat un mic depozit pentru aprovozionare. În 1996 şi-a deschis un lanţ de magazine de încălţăminte ieftină, numit Golden Feet. În 1999, pe măsură ce sectorul de retail începea să crească în Polonia şi mallurile îşi făceau apariţia, Milek a fondat lanţul de magazine CCC, care acum este prezent în aproape toate mallurile din ţară. Până în 2000, polonezul avea şi o fabrică de încălţăminte, iar în 2004 a listat compania pe Bursa de la Varşovia.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...