Regimul militar din Niger vrea ca preşedintele Bazoum să fie judecat pentru înaltă trădare

Autorii loviturii de stat din Niger şi-au anunţat duminică seara intenţia de a-l urmări în justiţie pe preşedintele înlăturat Mohamed Bazoum pentru înaltă trădare şi subminarea securităţii ţării, informează luni AFP.
AGERPRES - lun, 14 aug. 2023, 08:58
Regimul militar din Niger vrea ca preşedintele Bazoum să fie judecat pentru înaltă trădare

„Guvernul nigerian a strâns până în prezent probele pentru a-l urmări în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale competente pe preşedintele înlăturat şi pe complicii săi locali şi străini pentru înaltă trădare şi subminarea securităţii interne şi externe a Nigerului”, a declarat colonelul Amadou Abdramane, unul din membrii regimului, într-un comunicat de presă citit la postul public de televiziune.

Guvernul îşi bazează acuzaţiile pe contactele preşedintelui Bazoum cu conaţionali, şefi de stat străini şi şefi ai unor organizaţii internaţionale.

În privinţa preşedintelui demis, regimul militar a cerut „să se pună sub semnul întrebării sinceritatea pretenţiei sale de a susţine că este sechestrat, deşi militarii nu i-au invadat niciodată reşedinţa prezidenţială şi acesta dispune încă de toate mijloacele de comunicare”. De asemenea, Bazoum „este vizitat în mod regulat de medicul său”. După o astfel de vizită, „medicul nu a ridicat nicio problemă cu privire la starea de sănătate a preşedintelui demis şi a membrilor familiei sale”, conform sursei citate. Potrivit unui consilier al preşedintelui înlăturat de la putere, o consultaţie medicală a avut loc sâmbătă.

Mohamed Bazoum, reţinut la reşedinţa sa prezidenţială încă din ziua loviturii de stat împreună cu fiul şi soţia, declarase pentru mai multe mass-media că este ţinut ostatic, apoi lipsit de electricitate şi obligat să mănânce doar orez şi paste.

În acelaşi comunicat, regimul militar a denunţat „sancţiunile ilegale, inumane şi umilitoare ale ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest)” adoptate pe 30 iulie în cadrul unui summit al organizaţiei.

Statele vest-africane au anunţat, printre altele, suspendarea tranzacţiilor financiare şi comerciale cu Nigerul.

Aceste sancţiuni „merg până acolo încât să priveze ţara de produse farmaceutice, alimente” şi „furnizare de curent electric”, au deplâns militarii în comunicatul de presă. Aceştia indică faptul că „se iau toate măsurile urgente pentru a minimiza impactul sancţiunilor”.

În privinţa persoanelor apropiate regimului destituit care au fost arestate după lovitura de stat, armata aflată la putere a adăugat că „îşi reafirmă dorinţa fermă de a respecta (…)angajamentele Nigerului în materie de drepturile omului”.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...