Registrul Auto Român este acuzat de reprezentanții service-urilor că le blochează activitatea

Asociaţia Naţională a Service-urilor din România acuză Registrul Auto Român că blochează că activitatea service-urilor de tahografe din România printr-un nou Regulament "controversat".
Economica.net - S, 22 feb. 2020, 12:21
Registrul Auto Român este acuzat de reprezentanții service-urilor că le blochează activitatea

Într-un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES, ANSAR semnalează că prin noul RNTR 8 (Reglementări privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică), aprobat prin Ordinul 1333/2019, Registrul Auto Român reglementează din octombrie 2019 cine şi cum să efectueze verificările aparatelor tahograf ce echipează autovehiculele comerciale care transportă mărfuri sau persoane, în contextul apariţiei tahografelor inteligente.

ANSAR subliniază că pe piaţa aparatelor ce înregistrează timpii de lucru şi de odihnă ai şoferilor activează mai mulţi producători la nivel european, producători care sunt reprezentaţi şi în ţara noastră şi care acoperă prin reţelele lor de parteneri necesităţile operatorilor de transport.

În acest context, noul Regulament stabileşte normele de autorizare, monitorizare şi control ale operatorilor economici ce îşi desfăşoară activitatea în România prin instalarea şi verificarea periodică a tahografelor şi limitatoarelor de viteză şi are o serie de efecte negative.

Asociaţia menţionează printre aceste efecte negative ale regulamentului faptul că: împiedică accesul la piaţă pentru operatorii economici care sunt autorizaţi doar cu un singur importator, în condiţiile în care echipamentele necesare acestei activităţi sunt concepute în aşa fel încât să acopere toate modelele aparatelor aflate pe piaţă, acest lucru constituind de facto un monopol; limitează şi/sau interzice dreptul la muncă al angajaţilor care nu deţin permis de conducere categoria C sau D, în ciuda faptului că până la apariţia noilor reglementări aceştia îşi desfăşurau activitatea doar cu categoria B; interzice reprezentanţilor producătorilor de tahografe sau echipamente de testare, efectuarea cursurilor de pregătire pentru tahografele inteligente produse de ceilalţi producători; pune în imposibilitatea reautorizării operatorii economici care nu au angajaţi care deţin categoriile de permis menţionate, încălcând liberul acces la o activitate economică şi impune reguli restrictive pentru activităţile desfăşurate prin intermediul atelierelor mobile, condiţionând o limită de 25 km faţă de alte ateliere fixe.

„Drept urmare, transportatorii vor avea mult mai puţine opţiuni în selectarea unui prestator de servicii precum şi creşterea exponenţială a preţurilor serviciilor prestate. Această abordare nu este întâlnită la nivel european şi trebuie tratată cu mare atenţie deoarece au apărut deja distorsiuni prin defavorizarea şi excluderea de pe piaţă a multor firme, precum şi concedierea unor angajaţi. Facem un ultim apel la autoritatea emitentă pentru stopa aplicarea acestor reglementări şi a trece cât mai rapid la elaborarea unui regulament care să respecte normele de drept, dialogul social şi principiile unei pieţe concurenţiale”, se precizează în comunicatul ANSAR.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război. Noi atacuri în ţările din Golf
Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război. Noi atacuri în ţările din Golf
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că......
Record trist în România: 49 de ani de la cutremurul din 1977, suntem cei mai expuși europeni. Peste jumătate știm ce ne așteaptă, sub 20% luăm și măsuri. Cum te protejezi cu nici 20 de euro pe lună
Record trist în România: 49 de ani de la cutremurul din 1977, suntem cei mai expuși europeni. Peste jumătate știm ce ...
La 49 de ani de la cutremurul dezastruos din 4 martie 1977, când zeci de mii de familii și-au pierdut locuința și peste ...
Miliardarul Ahmetov aduce oțel ucrainean în România: Metinvest livrează din cea mai mare uzină din Ucraina
Miliardarul Ahmetov aduce oțel ucrainean în România: Metinvest livrează din cea mai mare uzină din Ucraina
Producătorul ucrainean de oțel Kametstal, care este deținut de Rinat Ahmetov prin gupul Metinvest, produce și livrează ...
Cinci scenarii pentru ca prețul carburanților să nu ajungă 10 lei pe litru în benzinării. Anunț de la ministrul Energiei
Cinci scenarii pentru ca prețul carburanților să nu ajungă 10 lei pe litru în benzinării. Anunț de la ministrul Energiei
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus sâmbătă că este „extrem de important” ca în România preţul carburanţilor ...