Registrul Comerţului – Sindicaliştii ameninţă cu greva generală, dacă nu le sunt soluţionate revendicările

Sindicaliştii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) vor strânge semnături în perioada imediat următoare pentru a declanşa greva generală, dacă nu le sunt soluţionate revendicările, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), Ionela - Monica Pietriş.
AGERPRES - J, 23 mai 2024, 14:13
Registrul Comerţului - Sindicaliştii ameninţă cu greva generală, dacă nu le sunt soluţionate revendicările

„Am solicitat majorarea salariului cu 15%, având în vedere complexitatea muncii. Totodată, am solicitat sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, pentru că suntem singurii din familia ocupaţională justiţie care nu beneficiem de acest spor. Spunem ‘Stop inechităţilor şi discriminării’. În cazul în care nu vom primi un răspuns favorabil, va trebui să parcurgem paşii pentru greva generală, la solicitările colegilor. Ne mobilizăm în acest sens, se vor strânge semnături. Nu mai avem ce să facem. Acesta este ultimul pas şi pasul decisiv pentru noi. Nu am dori să perturbăm activitatea mediului de afaceri, dar, dacă nu se mai poate, o să ajungem şi în acest punct”, a menţionat Ionela – Monica Pietriş, scrie Agerpres.

Ea a subliniat că, în perioada imediat următoare, sindicaliştii se vor ocupa de strângerea de semnături pentru a recurge la greva generală.

„Probabil se va declanşa procedura de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) şi, în funcţie de discuţiile care se vor purta cu angajatorul, se va lua o decizie în acest sens. În cazul în care conflictul de muncă va persista, greva generală este inevitabilă. Nu ne dorim să afectăm mediul de afaceri, dar tragem un semnal de alarmă că ne-a ajuns cuţitul la os. Aşa nu se mai poate: posturi insuficiente, personal insuficient, sunt suprasolicitaţi oamenii, un salariat lucrează poate pentru două-trei persoane – şi asta se perpetuează de-a lungul timpului, având în vedere că nu s-au făcut angajări”, a adăugat liderul sindical.

Ea a adăugat că au fost invitaţi la discuţii, când a avut loc mitingul de la Ministerul Justiţiei, la finalul lunii aprilie, însă nu s-a luat nicio măsură în ceea ce priveşte revendicările, motiv pentru care au decis să participe, joi, la mitingul organizat de Federaţia Publisind.

Angajaţii din Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale ale României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sport şi Tineret participă joi, în Piaţa Victoriei, la un miting de protest faţă de inechităţile şi discriminările salariale existente în domeniile de activitate reprezentate.

„Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol – filiala Arhivele Naţionale ale României, Sindicatul Salariaţilor din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical – organizează un miting de protest contra inechităţilor şi discriminărilor salariale existente în domeniile de activitate reprezentate. Joi, 23 mai 2024, ora 13:30, sindicatele Publisind organizează Miting de Protest în faţa Piaţa Victoriei”, se arată într-un comunicat al Publisind.

Potrivit sindicaliştilor, veniturile salariaţilor din aceste instituţii sunt menţinute deliberat la niveluri care nu reflectă complexitatea muncii sau care în anumite situaţiei sunt chiar sub limita subzistenţei.

„Cu toate acestea, precum şi în condiţiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanţă, impun muncă suplimentară şi alocă constant extrasarcini, în schimb salariaţii au de respectat o serie de interdicţii specifice profesiilor. Revendicăm – respectul cuvenit profesiilor noastre!”, se precizează în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea......
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...