Reguli noi pentru companiile aeriene din UE. Obiective ecologice obligatorii pentru sectorul aviaţiei

După discuţii intense şi îndelungate, negociatorii care au reprezentat statele membre UE şi Parlamentul European au ajuns marţi noaptea la un acord privind stabilirea unor obiective obligatorii pentru companiile aeriene europene privind majorarea folosirii combustibililor sustenabili de aviaţie, în încercarea de a reduce amprenta de carbon a acestui sector, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 26 apr. 2023, 11:56
Reguli noi pentru companiile aeriene din UE. Obiective ecologice obligatorii pentru sectorul aviaţiei

Propunerea este menită să majoreze cererea şi oferta de combustibili sustenabili pentru aviaţie (SAF), care au emisii nete zero de CO2 sau emisii scăzute de carbon. Deocamdată, aceşti combustibili sunt produşi în cantităţi mici şi sunt mult mai scumpi decât kerosenul, scrie Agerpres.

Propunerea stabileşte ţinte obligatorii pentru furnizorii de combustibili pentru aviaţie, pentru ca tot combustibilul disponibil pentru operatorii de aeronave de la aeroporturile din UE să conţină o cotă minimă de combustibili sustenabili pentru aviaţie din 2025, obiectivul urmând să fie majorat până în 2050.

Cel puţin 2% din combustibilii pentru aviaţie trebuie să fie SAF în 2025, nivelul urcând la 6% în 2030, 20% în 2035 şi ajungând la 70% în 2050. Din 2030, ţintele obligatorii se vor aplica de asemenea pentru a folosirea unei cote minime de combustibili sintetici – 1,2% pentru 2030, nivelul urmând să crească la 35% în 2050.

Aviaţia este printre sectoarele cel mai dificile pentru decarbonizare, în următorul deceniu nefiind aşteptate avioane cu emisii zero. Pe termen mai scurt, combustibilii sustenabili reprezintă una din opţiunile pentru reducerea amprentei de carbon a sectorului aviaţiei.

Conform reglementărilor, companiile aeriene vor primi finanţare de aproximativ două miliarde de euro de la piaţa carbonului din UE pentru a trece la SAF.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...