Cum arată noile trenuri româneşti făcute pentru moldoveni. FOTO

Fabrica Remar Paşcani, parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a livrat către Căile Ferate Moldoveneşti primul tren modernizat dintr-un total de 15 unităţi contractate.
Economica.net - J, 07 iun. 2012, 16:02
Cum arată noile trenuri româneşti făcute pentru moldoveni. FOTO

Trenul Diesel este alcătuit din patru vagoane, unul business class şi restul de clasele II şi III.

„În cadrul procesului de modernizare s-au folosit echipamente de ultimă generaţie pentru motorizare, transmisie, uşi cu închidere automată, sistem de climatizare, televizoare, sistem WI-FI, sistem sonorizat de informare a pasagerilor, rampă de urcare pentru persoanele cu dizabilităţi, asigurându-se astfel cele mai bune şi sigure condiţii de călătorie. Ca urmare a reconstrucţiei, cheltuielile cu combustibilul şi de mentenanţă ale noului model sunt de patru ori mai mici, obţinându-se astfel o reducere a costurilor de minim 500.000 de euro pe tren, anual. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 2,2 milioane de euro”, se arată într-un comunicat al companiei.

Acesta este primul tren din cele 15 pe care Remar Paşcani urmează să le modernizeze pentru Căile Ferate Moldoveneşti.

„În urma acestui succes, Remar Paşcani se află în negocieri avansate cu ţări din Comunitatea Statelor Independente, pentru încheierea unor contracte de reconstrucţie şi modernizare a peste 100 de trenuri”, se mai arată în comunicat.

Grampet include 17 companii active în diverse segmente ale sectorului feroviar, printre cele mai importante numărându-se Grup Feroviar Român, Remar Paşcani, Reva Simeria şi Grampet Debrecen (Ungaria.). Grupul derulează operaţiuni în România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Germania şi Austria.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...