Renault a urcat, în ianuarie, pe al doilea loc în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme noi

Raportul DRPCIV cu privire la înmatriculările de autoturisme noi din prima lună a anului 2023 arată că piața s-a majorat cu 31,37%.
Robert Stan - lun, 06 feb. 2023, 19:18
Renault a urcat, în ianuarie, pe al doilea loc în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme noi

Conform Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în luna ianuarie a acestui an au fost înmatriculate în România 12.266 de autoturisme noi, în creștere cu 31,37% față de ianuarie 2022.

În afara liderului autoritar și istoric Dacia, care a fost preferat de 4.574 de clienți, clasamentul înmatriculărilor de mașini noi este condus de Renault, cu 1.223 de unități și Hyundai, cu 765 de unități. Este important de menționat că marca franceză revine după mult timp pe poziția a doua în clasamentul general și pe prima în cel al mărcilor importate.

Aflată pe poziția a patra, cu 730 de unități, Toyota a depășit Volkswagen (626 unități), Skoda (578 unități), Ford (546 unități), Mercedes-Benz 439 unități), BMW )438 unități) și Suzuki (378 unități).

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în ianuarie 2023 cifra de 23.260 unități, în scădere cu 4,5 % față de ianuarie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind înregistrate 91 de voturi......
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...