Renault își concentrează dezvoltarea de noi produse pentru mărcile sale, inclusiv Dacia, în China

Centrul tehnologic Renault din China, cunoscut încă sub numele Ampere China Development Center (ACDC), a fost extins cu un nou birou care își va concentra activitatea pe software și AI.
Robert Stan - lun, 29 iun. 2026, 06:43
Renault își concentrează dezvoltarea de noi produse pentru mărcile sale, inclusiv Dacia, în China

Centrul tehnologic al grupului Renault din China, ACDC, a deschis un nou birou pentru a-și consolida capacitatea de a dezvolta vehicule bazate pe software pentru piața globală. Unitatea se află în orașul Hangzhou, din estul Chinei.

„Biroul de cercetare și dezvoltare al ACDC din Hangzhou se va concentra pe tehnologii de ultimă generație în domenii precum software-ul, inteligența artificială și experiența de interacțiune a utilizatorului”, a anunțat filiala din China a producătorului auto francez.

Hangzhou, orașul de bază al gigantului comerțului electronic Alibaba Group și al mai multor start-up-uri din domeniul inteligenței artificiale, precum DeepSeek, este un centru tehnologic tot mai important în China.

În acest context, noul birou de cercetare – dezvoltare al Renault Group va colabora îndeaproape cu Ampere China Development Center (ACDC) – centru care încă poartă numele Ampere, divizie absorbită de grup în urma unei decizii a conducerii – la integrarea hardware-ului, la sisteme de propulsie și la inginerie, dar va avea și activități proprii precum dezvoltarea de software și de aplicații ale inteligenței artificiale pentru viitoarele modele ale mărcilor Renault, Dacia și Alpine.

Centrul tehnologic ACDC a fost înființat la Shanghai în 2024. Primul produs la care a participat, Renault Twingo E-Tech a fost dezvoltat în doar 22 de luni, subliniind eforturile grupului francez de a reduce durata procesului de dezvoltare.

În prezent, centrul a finalizat dezvoltarea viitoarei generații Dacia Spring și are încă în lucru un viitor model Nissan derivat tot din Renault Twingo.

„Prin integrarea profundă în ecosistemul auto chinez în domeniile electrificării, software-ului, inteligenței artificiale, lanțurilor de aprovizionare și tehnologiei inteligente, ACDC transformă viteza de cercetare și dezvoltare, colaborarea industrială și capacitățile de inovare din China în avantaje competitive pentru grupul Renault”, notează oficialii Renault.

Renault a încetat producția de vehicule cu motor cu ardere internă în China în 2023. Compania menține în marele stat asiatic o societate mixtă tripartită cu Dongfeng Motor Group și Nissan Motor care încă asamblează modelul electric Dacia Spring pentru Europa. Odată cu noua generație a acestui model, care va fi asamblată din această toamnă în Europa, la Novo Mesto, parteneriatul din China rămâne fără un scop precis.

Te-ar mai putea interesa și
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, adică, în medie, peste 2 milioane de lei net pe lună. Nu s-a datorat nici......
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...