Renault, Nissan şi Mitsubishi pregătesc o nouă structură a parteneriatului lor

Renault şi partenerii săi niponi Nissan şi Mitsubishi negociază formarea unui Consiliu unic de administraţie care va superviza operaţiunile şi guvernanţa din cadrul alianţei celor trei producători auto, transmit Automotive News, Reuters şi publicaţia niponă Nikkei.
Economica.net - lun, 11 mart. 2019, 12:34
Renault, Nissan şi Mitsubishi pregătesc o nouă structură a parteneriatului lor

Companiile vor înlocui cele două alianţe separate cu sediul la Amsterdam, Renault-Nissan BV şi Nissan-Mitsubishi BV, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, ca conduce probabil noul comitet, care va analiza viitorul alianţei, adaugă sursele.

„Ca răspuns la recentele informaţii din presă, Renault confirmă că discută cu partenerii săi de alianţă, Nissan şi Mitsubishi, în privinţa înfiinţării unui nou organism al alianţei pentru a îmbunătăţi şi a asigura viitoarea colaborare. Aranjamentul propus nu va afecta înţelegerile anterioare şi structura acţionariatului”, se arată într-un comunicat al producătorului auto francez.

Marţi, şefii Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors vor răspunde întrebărilor jurnaliştilor la o conferinţă comună de presă. Ei ar urma să explice noua structură pentru parteneriatul lor. Conferinţa va fi la sediul central al Nissan din Yokohama, Japonia. Alături de Jean-Dominique Senard vor fi prezenţi directorii generali ai Nissan, Hiroto Saikawa, şi ai Mitsubishi, Osamu Masuko.
Noul organism de luare a deciziilor va analiza colaborarea în cadrul alianţei Renault – Nissan – Mitsubishi, a anunţat Nikkei.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault – Nissan – Mitsubishi, în condiţiile în care pe cele mai mari pieţele auto globale – China, SUA şi Europa – cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...