Renault scoate patru noi maşini „ultra-ieftine”. Preţurile vor începe de la 3.500 de euro

Economica.net
09 12. 2014
renault_algeria_87654678_89524700

Potrivit publicaţiei menţionate, cele patru modele studiate de Renault sunt două berline, un SUV şi o maşină cu şapte locuri, însă unele din aceste proiecte au nevoie de aprobarea directorului general Carlos Ghosn. În prima fază comercializarea noilor modele va fi centrată pe pieţele emergente, în special India, unde un prim model, produs la uzina de la Chennai, ar urma să coste aproximativ 250.000 de rupi, adică puţin sub 3.500 de euro. Ulterior, conducerea grupului ar urma să decidă la începutul lui 2015 dacă noua gamă va fi lansată şi pe piaţa din Europa, caz în care producţia va fi atribuită uzinei de la Tanger (Maroc), scrie Agerpres.

Noile modele, care ar urma să se adauge vehiculelor din gama ‘Entry’ (vândute sub marca Dacia în Europa), ar urma să fie dezvoltate pe noua platformă comună cu Nissan, botezată CMFA, care va servi drept bază pentru toate vehiculele cu o lungime mai mică de patru metri produse de cei doi constructori.

Marca de vehicule low cost Dacia înregistrează vânzări solide în Europa şi susţine constant vânzările grupului Renault pe o piaţă auto europeană cu evoluţii modeste.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.