Renault şi Fiat negociază producerea de vehicule utilitare la uzina Zil din Rusia

Constructorii auto Renault, Fiat şi Zil negociază asamblarea de vehicule utilitare pe liniile companiei ruse, cunoscută în epoca sovietică datorită limuzinelor oficiale pe care le producea, au declarat joi surse din industria rusă, transmite AFP.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 14:21
Renault şi Fiat negociază producerea de vehicule utilitare la uzina Zil din Rusia

„Purtăm negocieri, dar este prematur să vorbim despre un acord”, a declarat agenţiei Itar-Tass Igor Kulgan, director general al MosavtoZil, divizie a companiei Zil însărcinată cu încheierea de contracte pentru construcţia de vehicule.

Kulgan a estimat că un acord în acest sens ar putea fi semnat în luna septembrie.

Surse din industrie şi guvernamentale citate de publicaţia Vedomosti au declarat că Renault, Fiat şi Zil au semnat săptămâna trecută un acord preliminar care va fi urmat la sfârşitul acestui an de un acord final.

Negocierile se referă la producerea de vehicule Renault Master şi Fiat Ducato din primul trimestru al anului 2014, cu o capacitate anuală de 50.000 de unităţi, potrivit Vedemosti.

„Discuţiile cu Zil nu sunt finalizate şi este devreme să vorbim despre eventuale modele care ar putea fi produse”, a spus un purtător de cuvânt al Renault.

În ultimele câteva luni au avut loc negocieri intense pentru atragerea unor constructori auto străini la uzina Zil, la sud-est de Moscova.

Astfel, în luna martie grupul francez PSA Peugeot Citroen a confirmat că a început negocieri în acest scop.

Constructorii auto occidentali sunt extrem de interesaţi de piaţa rusă, care a atins un nivel record în 2012, cu o creştere de 11%, dar este în scădere din luna martie.

Asamblarea de vehicule pe teritoriul Rusiei permite grupurilor străine să evite plata unei taxe de reciclare, impusă automobilelor importate şi care este contestată de Uniunea Europeană la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Zil, fondată în 1916, a furnizat în epoca URSS limuzine pentru Kremlin şi Guvern. Producţia companiei constă în prezent în mare parte din camioane şi utilaje pentru construcţii.


Te-ar mai putea interesa și
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiţi......
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...