Renault suspendă activitatea la uzina din Moscova și își „evaluează opțiunile” pentru AvtoVAZ

Grupul Renault a anunțat aseară că a luat decizia de a suspenda activitățile la uzina sa din Moscova, evaluând totodată opțiunile disponibile pentru divizia AvtoVAZ.
Robert Stan - J, 24 mart. 2022, 01:44
Renault suspendă activitatea la uzina din Moscova și își „evaluează opțiunile” pentru AvtoVAZ

Rămas printre puținii mari producători auto care derulează afaceri în Rusia, grupul Renault a cedat presiunilor internaționale și a anunțat, aseară târziu, că suspendă activitățile sale din Rusia.

Decizia luată de Consiliul de Administrație al grupului francez din care face parte și marca românească Dacia vizează suspendarea activității la uzina din Moscova, dar și o evaluare a opțiunilor posibile pentru AvtoVAZ, companie rusă la care Renault este acționar majoritar.

În același timp, oficialii Renault au reamintit că „implementează deja măsurile necesare pentru a respecta sancțiunile internaționale”.

Ca urmare a deciziei de a stopa activitatea pe piața din Rusia, șefii Renault au fost nevoiți și să ajusteze prognozele financiare pentru 2022 făcute cu doar câteva zile în urmă.

Astfel, marja operațională a grupului va scădea la 3% de la procentul de 4% estimat anterior, iar fluxul de numerar va rămâne în zona pozitivă, dar nu va mai atinge 1 miliard de euro cum se estimase.

Chiar mai important, grupul francez va trebui să ia decizia de a bloca în contul de profit și pierdere din primul semestru suma de peste două miliarde de euro corespunzătoare imobilizărilor necorporale și corporale și fondului comercial din Rusia.

Expunere majoră pe piața rusă

Așa cum Economica.net a scris încă de la începutul lui martie, Renault a amânat o decizi clară în privința pieței din Rusia, în ciuda presiunilor internaționale, din cauza expunerii majore.

Grupul francez deține în Rusia o divizie comercială, uzina Avtoframos de lângă Moscova unde produce sub marcă proprie modelele Kaptur, Duster și Arkana, dar și Nissan Terrano, precum și cel mai mare constructor rus de automobile, AvtoVAZ, producătorul mașinilor Lada.

Activitățile din Rusia au generat anul trecut pentru Renault, conform analiștilor Citibank, circa 8% din totalul veniturilor grupului. Evaluarea Bloomberg Intelligence ia în calcul că afacerile din Rusia au însemnat anul trecut 5 miliarde de euro din veniturile Renault și aproximativ 315 milioane din profitul operațional.

Dincolo de bilanțul financiar, trebuie menționat că grupul francez deține o cotă de circa 29% din întreaga piață rusă care înseamnă anual peste 1,7 milioane de vehicule. Totodată, Rusia este a doua piață majoră a grupului Renault după cea din Franța.

În acest context, devine destul de limpede de ce oficialii Renault au luat atât de greu decizia de a suspenda activitățile din Rusia.

Decizie luată după discursul lui Zelenski în fața parlamentarilor francezi

Pe lângă presiunile internaționale tot mai mari și criza de imagine către care se îndrepta, Renault pare să fi luat dificila decizie și la intervenția unor politicieni francezi.

Asta pentru că anunțul privind suspendarea activităților din Rusia a venit la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodymyr Zelenski s-a adresat parlamentarilor francezi printr-o intervenție video în Adunarea Națională.

Printre altele, Zelenski a menționat, conform Reuters că firmele franceze, inclusiv Renault, ar trebui să părăsească Rusia și să nu mai susțină „mașina sa de război”.

În acest context este important și faptul că politicianul britanic Chris Bryant, care a militat pentru sancționarea oligarhilor ruși precum Roman Abramovici, a cerut cumpărătorilor de mașini din Marea Britanie să boicoteze Renault atâta vreme cât desfășoară activități în Rusia.

Citește și:

– Renault își reia producția la fabrica sa de mașini din Moscova
– Afacerea de peste un miliard de euro care blochează Renault în Rusia poate avea efecte și asupra Dacia

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...