Pe scurt, Pandele a declarat că o asociere formate din companiile de asigurări, oficiali importanți din Autoritatea de Supraveghere Financiară și mai mulți parlamentari au încercat să modifice legislația privind RCA-ul prin care ar fost îngenuncheat definitiv șoferul român, iar firmele de asigurări ar fi ajuns să aibă o putere abuzivă.
„Planul lor suprem urmărește plafonarea tarifelor la service-urile auto și transformarea acestora într-un mercurial de tip comunist, situație în care păgubitul devine practic co-plătitor, deși nu poartă nicio vină pentru accident. Această politică, deja vizibilă prin practica „regiei proprii”, generează despăgubiri subevaluate care nu acoperă prejudiciul real și deschide calea directă către evaziune fiscală, muncă la negru și funcționarea atelierelor clandestine toate acestea punând în pericol siguranța pe drumurile publice lucru demonstrat de autoritățile române precum R.A.R și M.A.I care spun ca peste 50% din mașinile controlate în trafic circulă neconform și pun în pericol siguranța și viața participanților în trafic”, a spus Pandele.
Reacția UNSAR și BAAR de astăzi este extrem de opărită față de afirmațiile făcute de Pandele, pe care-l acuză de minciună și rea-credință și amenință că vor răspunde la asemenea afirmații prin toate mijloacele prevăzute de lege. Adică vor acționa în instanță.
„UNSAR și BAAR au luat notă de declarațiile false și agresive făcute la adresa industriei de asigurări de o asociație care nu doar că nu are competențe în asigurări, ci – mult mai grav – continuă să îi dezinformeze în mod constant pe români pentru a promova interesele economice ale unităților reparatoare membre.
Punctual, referitor la afirmațiile false legate de UNSAR și BAAR, suntem surprinși de reaua-credință a reprezentanților acestei asociații și de consecvența în denaturarea adevărului. În acest context, subliniem că, pentru propagarea de știri false și manipularea cu bună-știință a opiniei publice, în scopul urmăririi propriilor scopuri economice ale unor unități reparatoare auto cu interese evidente pe zona asigurărilor RCA (în calitate de furnizori de servicii pentru persoanele prejudiciate care primesc despăgubiri de la asigurătorii RCA), ne rezervăm dreptul de a acționa împotriva acestei asociații prin toate mijloacele prevăzute de lege.
În legătură cu acțiunile pretinșilor „salvatori ai șoferilor” – de fiecare dată când se discută despre reglementarea pieței RCA asistăm la același scenariu: sub pretextul „dreptății pentru șoferi”, această asociație fără competențe în asigurări luptă pentru „libertatea” de a crește nejustificat costurile reparațiilor auto – de cele mai multe ori departe de prețurile de piață practicate atunci când reparațiile nu sunt acoperite de o asigurare. În final, factura ajunge tot la deținătorii de vehicule – asigurați RCA.
Astfel, e ușor să spui că ai „evitat măsuri care ar fi îngenuncheat șoferul român”, când, de fapt, această asociație luptă pentru a-și maximiza profiturile din devize și reparații. Cine câștigă atunci când o aripă de mașină ajunge să coste cât un salariu? Cu siguranță, nu asiguratul RCA care a plătit prima, și nici persoana prejudiciată care și-a reparat mașina într-o astfel de unitate reparatoare.
Ce se întâmplă, practic? În acest moment, datele din piață indică diferențe semnificative între costurile reparațiilor în diverse unități reparatoare. Analizele efectuate arată că, pentru service-urile independente care nu au convenții cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită este cu aproximativ 30% mai mare față de service-urile reprezentanțelor auto și de două ori mai mare comparativ cu service-urile care au contracte cu asigurătorii. Despăgubirile care se plătesc pentru acoperirea acestor costuri nejustificate sunt suportate din primele achitate de către asigurații RCA deținători de vehicule. Mai simplu spus, cu cât costurile de reparație și închiriere sunt mai mari, cu atât crește povara pusă în sarcina șoferilor plătitori de prime de asigurare.
Această realitate a dus la necesitatea implementării unor măsuri legislative care să protejeze și să susțină interesele consumatorilor, pe de o parte ale plătitorilor de prime RCA, iar, pe de altă parte, ale persoanelor prejudiciate în urma accidentelor rutiere, indiferent dacă ne referim la despăgubiri pentru avarii la bunuri sau pentru vătămări corporale ori deces – contribuind astfel la menținerea unor prime RCA sustenabile. Din păcate, modificarea Legii RCA nu a luat în calcul și aceste realități, care ar fi venit atât în sprijinul asiguraților RCA, cât și al persoanelor prejudiciate.
Subliniem că Directiva europeană RCA, în baza căreia s-a modificat recent Legea RCA și pentru care România se afla în procedură de infringement ca urmare a întârzierii transpunerii în legislația internă, nu are ca obiectiv protejarea unităților reparatoare reprezentate de această asociație. În fapt, Directiva europeană reglementează acele aspecte care îi vizează exclusiv pe asigurații RCA (deținători de vehicule), asigurătorii RCA (plătitori ai despăgubirilor), persoanele prejudiciate (beneficiare ale despăgubirilor) și entitățile create în baza directivelor auto menite să le protejeze pe persoanele prejudiciate (cum sunt, în România, BAAR și FGA).
În ceea ce privește investigația Consiliului Concurenței, această asociație fără competențe în asigurări „uită convenabil” să menționeze faptul că UNSAR a câștigat definitiv în instanță procesul cu Consiliul Concurenței, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu în ultimul rând, UNSAR și BAAR își reafirmă angajamentul față de corectitudine, transparență și protejarea interesului public, fiind deschise dialogului corect și civilizat, precum și oricărei inițiative care urmărește echilibrul între drepturile consumatorilor și responsabilitățile asumate de industrie.
Este momentul ca discursul populist al acestei asociații fără competențe în asigurări să lase locul responsabilității. Adevărata protecție a șoferului român nu înseamnă devize supradimensionate, ci o piață RCA sustenabilă, transparentă și echitabilă – atât pentru asigurații plătitori ai primelor de asigurare, cât și pentru păgubiții ale căror despăgubiri sunt plătite din aceste prime”.
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.