Reprezentanţii SRR şi ai sindicatelor din SRTv, invitaţi să facă propuneri la legea privind organizarea acestor societăţi

Reprezentanţii conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi ai sindicatelor din Societatea Română de Televiziune (SRTv) au fost invitaţi să facă, până pe 1 martie, recomandări concrete pentru amendarea propunerii legislative care vizează modificarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea celor două societăţi, după ce textul respectiv a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, prima sesizată.
Economica.net - mar, 21 feb. 2017, 15:51
Reprezentanţii SRR şi ai sindicatelor din SRTv, invitaţi să facă propuneri la legea privind organizarea acestor societăţi

Marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii conducerii SRR şi ai sindicatelor din SRTv, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, Lucian Romaşcanu (PSD), a declarat că îşi doreşte ca în urma consultărilor să fie elaborată o ‘lege a anului 2017, care să facă din radio şi din televiziune două instituţii performante, flexibile şi care să îşi îndeplinească misiunea’ ce le revine conform Constituţiei.

‘A trecut de Camera Deputaţilor o versiune de modificare a Legii nr. 41/1994. În câteva puncte esenţiale: separarea funcţiei de preşedinte (al Consiliului de Administraţie, n.r.) de cea de director general, completări în ceea ce priveşte atribuţiile directorului general, ale Comitetului director… Oricum, nu suficiente modificări, având în vedere că s-a renunţat la taxa radio şi taxa TV, deci cu certitudine vor trebui amendate şi acele articole care se referă la finanţare’, a spus el.

Romaşcanu a menţionat că, pe acelaşi subiect, urmează să aibă întâlniri cu reprezentanţii conducerii SRTv, ai sindicatelor din SRR, ai mediului academic şi ai ONG-urilor.

Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al SRR, a apreciat că o modificare a Legii 41/1994 ar trebui ‘să fie valabilă, operabilă şi clară măcar 10-15 ani de acum înainte’. În ce priveşte separarea funcţiei de director general de cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie, el a menţionat că această variantă este inspirată de modelul britanic, pe care l-a apreciat ca fiind mult ‘mai eficient şi mult mai clar’ decât cel francez, care prevede o contopire a celor două funcţii.

‘Cu o singură condiţie fundamentală: ca această separare să fie foarte clară şi să meargă descrierea în lege până la cele mai mici detalii. Pentru că pericolul cel mare, din punctul meu de vedere, aşa cum e scris, în momentul acesta, e că se vor crea două centre de putere în care nimeni nu va şti cine este şeful real. Vor fi dependenţi într-un fel sau altul unii de alţii şi, în loc să creăm două vehicule separate care să meargă pe acelaşi drum, vom crea o maşină cu două volane’, a susţinut el.

Reprezentanţii SRR au dorit să ştie dacă vor mai putea organiza şi finanţa evenimente culturale, precum târgul Gaudeamus, în contextul în care această instituţie de utilitate publică va deveni bugetară. Lucian Romaşcanu a precizat că legea va trebui să permită acest lucru, menţionând că unul dintre modelele luate în calcul este cel al autonomiei universitare.

‘Este un serviciu public, dar autonom, conform Constituţiei, şi poate ne putem inspira din autonomia universitară, astfel încât aceste două entităţi – poate şi AGERPRES – să îşi poată cheltui fondurile autonom’, a menţionat el.

Discutând pe marginea propunerii legislative, reprezentanţii sindicatelor din televiziune au apreciat că nu este suficient ca membrii Consiliului de Administraţie să renunţe la carnetul de partid pe timpul exercitării mandatului, ca o garanţie a faptului că nu vor fi supuşi anumitor influenţe. În acest sens, preşedintele Sindicatului 2002 din SRTv, Marian Balcan, a propus ca partidele să desemneze reprezentanţi în CA din rândul persoanelor care nu sunt membre de partid.

Propunerea nu a fost agreată de reprezentanţii PSD.

‘Am pierdut sensul organismelor colective şi al desemnării de către Parlament. Ele erau menite să asigure pluralismul şi din acest pluralism şi dialogul intern al organismului colectiv rezulta o chestie care să corespundă cu interesul public. Acum am preluat recent chestiunea asta cu apolitismul. (…) Cum puteţi să îl definiţi pe cel neutru? Nu despre asta e vorba’, a declarat Gabriela Creţu, senator PSD.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a apreciat la rândul lui că este necesară o restructurare a celor două societăţi, adăugând că USR va sprijini propunerea vizând crearea postului de director general, alături de cel de preşedinte.

‘Considerăm că era un lucru care trebuia să se întâmple demult, dar ne dorim ca în acelaşi timp să se discute despre calitate şi despre profesionalism, despre realizarea misiunilor pe care le are televiziunea publică în momentul de faţă’, a afirmat Vlad Alexandrescu.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...