Republica Moldova a început să importe gaze din Slovacia

Republica Moldova a început să importe gaze naturale din Slovacia, într-o încercare de a-şi diminua dependenţa de compania rusă Gazprom, a anunţat joi ministrul moldovean al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu (foto), relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 03 nov. 2022, 18:03
Republica Moldova a început să importe gaze din Slovacia

Prin acest prim import de gaz în sens invers, de la vest la est, Republica Moldova a înlăturat ”mitul” conform căruia gazele naturale şi electricitatea pot fi furnizate doar de Rusia, a scris Spînu pe Telegram.

Societatea Energocom a cumpărat astfel din Slovacia 5,6 milioane de metri cubi de gaz natural, transportul fiind efectuat prin conductele din Ucraina.

Rezervele actuale de gaze înmagazinate de Energocom însumează 157 de milioane de metri cubi, a precizat Spînu. El a amintit dificultăţile generate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti, susţinând că ”ceea ce la prima vedere părea să ne distrugă, acum ne face mai puternici”.

Ministrul moldovean şi-a îndemnat totuşi concetăţenii să fie solidari şi să economisească energia pentru a trece cu bine iarna. ”Vom ieşi din sezonul rece cu fruntea sus, mai puternici şi independenţi energetic”, a mai susţinut ministrul moldovean.

Compania rusă Gazprom a anunţat la începutul lunii octombrie diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, motivând această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi datoriile acumulate pentru livrările anterioare, precum şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a asigura tranzitul complet pentru transportul acestor gaze.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...