Republica Moldova: Guvernul condus de Natalia Gavriliţă a primit votul de încredere

06 08. 2021
moldova_guvern_34567_43062300

Guvernul a primit 61 din cele 101 de voturi ale legislativului de la Chişinău, toate voturile pentru venind din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), scrie Agerpres.

La alegerile parlamentare din 11 iulie PAS a obţinut o majoritate de 63 din cele 101 de mandate în legislativ, în timp ce blocul socialiştilor şi comuniştilor are 32 de mandate, cele 6 mandate rămase revenind partidul Şor.

Natalia Gavriliţă şi-a prezentat în plenul parlamentului programul de activitate şi lista cabinetului său de miniştri.

Ea a declarat că Programul „Moldova vremurilor bune” include printre priorităţi reforma justiţiei, curăţarea instituţiilor corupţie, atragerea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă bine plătite, reducerea sărăciei şi creşterea pensiilor, potrivit Radio Chişinău.

Natalia Gavriliţă a vorbit şi despre problemele cu care se confruntă ţara: migraţia şi scăderea natalităţii, infrastructură rea, sistemul de educaţie şi sănătate precar. De asemenea, ea s-a referit la promovarea politici externe active şi întreprinderea paşilor necesari pentru aderarea ţării la UE.