Criză în Republica Moldova: Liberalii exclud orice alianţă cu comuniştii şi socialiştii

Economica.net
02 11. 2015
moldova_46898654_76797200

”Din punctul nostru de vedere, participarea Partidului Liberal la guvernare împreună cu comuniştii sau cu socialiştii sau cu oricare alţi reprezentanţi ai acestei stângi care a distrus Republica Moldova progresiv, în ultimii 25 de ani, este exclusă. Noi avem o altă cale”, a afirmat Chirtoacă într-o declaraţie pentru Europa Liberă.

Vicepreşedintele PL a adăugat că formaţiunea sa nu este interesată în jocurile pe care le face Partidul Comuniştilor, menţionând exemplul Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD, al lui Iurie Roşca) care a căzut în capcana comuniştilor.

”Indiferent ce rol ar putea juca PCRM, pentru că a mai jucat între anii 2005 şi 2009, pe noi nu ne interesează jocurile. Noi suntem chiar mai mult decât uşor trecuţi prin asemenea experienţe. De exemplu, 4 aprilie 2005, când PPCD şi-a semnat sentinţa”, a mai declarat Dorin Chirtoacă.

Guvernul condus de Valeriu Streleţ a fost demis joia trecută, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate de socialişti şi de comunişti şi susţinute de Partidul Democrat (PD), formaţiune la putere împreună cu Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat (PLDM), într-un moment în care tensiunile din alianţa proeuropeană fuseseră amplificate de arestarea fostului premier liberal-democrat Vlad Filat.

Partidul Democrat, Partidul Liberal şi deputaţii neafiliaţi din parlamentul Republicii Moldova au avut la sfârşitul săptămânii trecute prima întrevedere pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare, întrevedere care a avut loc în absenţa liberal-democraţilor.

Fostul premier Valeriu Streleţ, care este şi preşedinte interimar al PLDM, a declarat că formaţiunea sa nu va participa, deocamdată, la negocierile iniţiate de democraţi, considerând că PD a comis o crimă politică, votând pentru demisia guvernului pe care l-a condus. ”Odată ce democraţii şi-au asumat această stare de haos, trebuie să fie pregătiţi, aşa cum au declarat-o public, pentru orice scenariu, cu sau fără participarea PLDM la formarea alianţei”, a afirmat Streleţ.