Republica Moldova nu va adera la NATO şi îşi va menţine statutul de ţară neutră – Iurie Leancă

Economica.net
28 11. 2014
m2_1314385945_47707000

‘Eu mă pronunţ explicit pentru neutralitatea ţării. Noi nu vom adera la NATO şi dorim ca toţi partenerii noştri, fie ei din Vest sau din Est, să respecte statutul nostru neutru’, a afirmat Leancă, adăugând că acest statut este în avantajul societăţii moldovene.

Aceasta înseamnă că pe teritoriul Republicii Moldova nu trebuie să existe prezenţă militară străină, a subliniat el.

Potrivit sondajelor, 48% din populaţie se pronunţă împotriva aderării Republicii Moldova la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, aminteşte agenţia rusă de presă.

Conform Constituţiei, Republica Moldova este o ţară neutră, dar din 1994 colaborează cu NATO în cadrul programului cunoscut sub numele de Parteneriatul pentru Pace (PfP).

Deşi premierul Leancă spune că aderarea la NATO nu este pe ordinea de zi, autorităţile moldovene sunt adeseori criticate pentru apropierea lor de Alianţă, comentează Ria Novosti.

În luna mai, secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a efectuat o vizită în Republica Moldova şi a promis să extindă asistenţa pentru armata naţională a republicii. În septembrie, ministrul moldovean al apărării,Valeriu Troenco, a participat la summitul NATO din Ţara Galilor. Militari moldoveni participă la operaţiunea de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR), sub egida Alianţei Nord-Atlantice.