Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025

Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri livrările, transmite MOLDPRES.
AGERPRES - J, 26 dec. 2024, 09:45
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025

Astfel, din 1 ianuarie şi până la 31 martie 2025, Energocom va achiziţiona de trei ori mai multă energie electrică de la compania Nuclearelectrica din România, care deţine Centrala nucleară de la Cernavodă. Volumul achiziţiei este de 100 MW bandă (24 de ore din 24), de aproape trei ori mai mare decât în luna decembrie 2024, când Energocom a procurat 30 MW. Preţul energiei este de circa 80 euro/MWh.

În acelaşi timp, Ministerul Energiei a anunţat că alţi 100 MW urmează a fi contractaţi de la Centrala Termoelectrică de la Brazi a OMV Petrom.

Totodată, până la 200 MW pot să fie achiziţionate de pe bursa de energie electrică din România OPCOM pentru a acoperi vârfurile de consum. Preţurile la electricitate pe bursă sunt mai mari şi foarte volatile, fiind dependente şi de condiţiile climaterice, dar şi de cererea de piaţă.

Potrivit Ministerului Energiei, capacitatea de import (NTC) din ENTSO-E garantată pentru Moldova este de 315 MW. Datorită suportului Uniunii Europene, al ENTSO-E şi al operatorilor de transport energie electrică din România, Ucraina, Polonia, Slovacia, Ungaria, a fost identificat mecanismul de creştere a capacităţii NTC.

Astfel, Republica Moldova va putea utiliza capacitatea nerezervată la alte hotare dintre ENTSO-E şi blocul comun de reglaj Moldova-Ucraina. Suplimentar va putea conecta liniile electrice cu tensiunea de 110 kV de interconectare cu România, prin care pot fi transportaţi 100+ MW.

Pe lângă achiziţiile din România, autorităţile de la Chişinău estimează să acopere necesarul de energie electrică din surse interne de producere, cât şi din surse regenerabile.

Anterior, secretarul de stat al Ministerului Energiei de la Chişinău, Constantin Borosan, a anunţat că şi în luna decembrie importul de energie electrică din România este mai mare din cauza că MGRES funcţionează cu două blocuri energetice.

Din 16 decembrie curent, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgenţă pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu potenţiale riscuri de insuficienţă a resurselor energetice.

Premierul Dorin Recean a declarat luni că situaţia din sectorul energetic nu este simplă, dar Guvernul are puse la punct scenariile prin care să asigure cetăţenii cu gaze naturale şi cu energie electrică. În acelaşi timp, autorităţile îndeamnă consumatorii să utilizeze raţional resursele energetice şi să economisească energia, în special în orele de vârf.

Te-ar mai putea interesa și
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP. Preţul......
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...