Republica Moldova vrea să cumpere un sistem de apărare antiaeriană pe fondul conflictului din Ucraina

Autorităţile de la Chişinău lucrează în prezent la modificarea legislaţiei naţionale, astfel încât aceasta să permită achiziţii multianuale în domeniul apărării pentru ca, ulterior, Republica Moldova să poată achiziţiona un sistem de apărare antiaeriană, a declarat marţi pentru IPN ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi.
AGERPRES - mar, 18 oct. 2022, 12:42
Republica Moldova vrea să cumpere un sistem de apărare antiaeriană pe fondul conflictului din Ucraina

Dotarea republicii cu un sistem antiaerian performant a apărut ca urgenţă pe agenda Chişinăului după recenta survolare a spaţiului aerian al republicii a trei rachete de croazieră ruseşti în drum spre ţinte în Ucraina, scrie Agerpres.

Ministrul apărării spune că în proiectul bugetului de stat pentru anul 2023 a fost majorat bugetul destinat apărării naţionale, dar chiar şi aşa, Republica Moldova nu-şi permite un sistem de apărare antiaeriană.

‘Este un sistem foarte complicat şi costisitor. Este vorba de o achiziţie pe termen lung. În acest sens lucrăm la armonizarea legislaţiei privind achiziţiile multianuale. Anterior, toate achiziţiile se făceau pe termen scurt şi într-un volum foarte mic. Nu se punea problema de rachete sau avioane. În acest sens, fără asistenţă din partea partenerilor străini ne va fi greu să obţinem această capabilitate’, a subliniat Nosatîi.

La începutul lunii octombrie, titulara de la apărare din Germania, Christine Lambrecht, a anunţat că ţara sa va oferi Republicii Moldova drone militare şi alte echipamente necesare armatei naţionale moldovene.

‘Dronele menţionate, din câte am înţeles de la specialiştii din Germania, vor sosi în primele luni ale anului 2023. Echipamentul va fi asigurat şi cu cursuri de instruire pentru militarii care le vor manevra’, a precizat el.

Într-un alt interviu, ministrul moldovean al apărării a declarat că Federaţia Rusă nu recunoaşte că rachetele sale au survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova, din contră, cere Chişinăului dovezi.

‘Nu am primit nicio explicaţie oficială. Din discuţiile colegilor de la Ministerul Afacerilor Externe, din discuţiile pe care le-am avut cu ataşatul militar, partea rusă ia o poziţie de apărare a acţiunilor sale şi solicită detalii din partea noastră. În loc să recunoască faptul că au survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova, ei solicită o confirmare a survolului’, a declarat Nosatîi într-un interviu pentru Radio Moldova.

‘În condiţii normale, în caz de încălcare a spaţiului aerian, forţele de apărare antiaeriană trec în stare de alertă şi întreprind măsuri de interceptare a ţintelor, cum ar fi rachete sau avioane care încalcă spaţiul naţional al unui stat. Noi avem mijloace de monitorizare, radare, de aceea am putut să depistăm aceste ţinte şi să le confirmăm’, a afirmat el.

În ceea ce priveşte ‘mijloacele de interceptare, la acest capitol stăm mai rău, nu avem capacitatea de a reacţiona. Pentru a intercepta o ţintă aeriană, avion sau rachetă este nevoie de o altă rachetă sau de un avion de vânătoare care ar doborî ţinta respectivă’, a explicat Anatolie Nosatîi în interviul pentru Radio Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...