Restanţele la creditele în lei au scăzut cu 4,84% în iunie

Economica.net
25 07. 2014
1280253136lei3_73546900

Totalul creditelor în lei se ridica, în iunie, la 90,5 miliarde de lei (plus 0,67% faţă de luna precedentă), din care 51,74 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 36,85 miliarde de lei de populaţie.

Creditele în valută totalizau 126,9 miliarde de lei în iunie (minus 1,77% faţă de mai), din care 59,6 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 64,8 miliarde de lei de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii iunie, credite în lei restante în sumă de 2,9 miliarde de lei şi în valută de 8,35 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală atingea nivelul de 28,8 miliarde de lei, iar al celor în valută – depăşea 57,8 de miliarde de lei.

În restul ţării, unele dintre cele mai mari rate ale restanţelor se înregistrează în judeţele Sălaj (27,4% din creditele în lei şi 26,96% din creditele în valută), Mehedinţi (20,63% din creditele în lei şi 21,28% din creditele în valută), Bistriţa-Năsăud (20,75% din creditele în lei şi 20,14% din creditele în valută), Vâlcea (16,08% din creditele în lei şi 24,18% din creditele în valută), Sibiu (26,53% din creditele în lei şi 14,2% din creditele în valută), Suceava (23,27% din creditele în lei şi 18,76% din creditele în valută), Giurgiu (27,8% din creditele în lei şi 13,7% din creditele în valută), Galaţi (17,59% din creditele în lei şi 24,04% din creditele în valută), Brăila (24,76% din creditele în lei şi 16,62% din creditele în valută) şi Braşov (22,36% din creditele în lei şi 15,16% din creditele în valută).