Restart Energy renunță la furnizarea de gaze naturale. 18.000 de clienți vor fi preluați de furnizorul de ultimă instanță.

Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, cu un portofoliu de aproximativ 50.000 de clienți, anunță decizia strategică de a renunța la furnizarea de gaze naturale pentru a se concentra pe energie verde, începând cu 2022, anunță compania într-un comunicat.
Mihai Nicuţ - vin, 12 nov. 2021, 09:39
Restart Energy renunță la furnizarea de gaze naturale. 18.000 de clienți vor fi preluați de furnizorul de ultimă instanță.

“Piața de gaze naturale din România, dar și de la nivel european, traversează o perioadă extrem de dificilă, caracterizată de o volatilitate ridicată a prețului, lipsă de predictibilitate în zona de aprovizionare și schimbări majore într-un orizont de timp foarte scurt, ceea ce creează o stare de disconfort real, atât în rândul furnizorilor din domeniul gazelor naturale, cât și al clienților finali.

Acestor condiții speciale li se adaugă modificările legislative recent adoptate în România, care, conform proiecțiilor noastre, vor avea un impact negativ important asupra activității de furnizare a gazelor naturale. Drept urmare, după o analiză atentă, am decis renunțarea la activitatea de furnizare de gaze naturale începând cu anul 2022 și concentrarea pe energie electrică și soluții de energie regenerabilă, pentru a putea să oferim investitorilor noștri valoare adăugată într-un cadru predictibil și stabil”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.

“Decizia Restart Energy nu va avea niciun impact asupra furnizării de gaze naturale către cei aproximativ 18.000 de clienți ai companiei, aceștia fiind alocați automat și în siguranță către Furnizorii de Ultimă Instanță alocați de ANRE. Clienții vor avea la dispoziție o perioadă de timp suficientă în care să-și aleagă alt furnizor sau să decidă să rămână la furnizorul de ultimă instanță.

Indiferent de furnizorul ales, în perioada 1 Noiembrie 2021 – 31 Martie 2022, conform legii recent adoptate privind plafonarea și compensare prețurilor la energie și gaze naturale, prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț a gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Suplimentar, pentru anumiți consumatori al căror consum de gaze naturale este în limita a 1100 metri cubi, în aceeași perioadă se aplică și o compensație de 33% din prețul gazului marfă, direct pe factură, de către furnizori”, arată compania.

„Restart Energy mulțumește clienților și partenerilor din sfera gazelor naturale cu care compania a avut o colaborare excelentă în ultimii 7 ani și îi asigură că vor primi în continuare servicii de cea mai înaltă calitate în domeniul furnizării de energie electrică și soluții de energie verde regenerabilă, astfel încât costul cu energia să fie unul cât mai redus, la fel și amprenta de carbon ce rezultă din activitatea curentă.

Actuala criză a energiei va produce schimbări importante în perioada imediat următoare, inclusiv insolvențe și dispariția de pe piață a unor producători și furnizori, apreciază managementul Restart Energy”, mai spune compania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...