Restaurantele Trattoria Il Calcio vor fi vândute de către Gino şi Gabriela Iorgulescu firmei ISN Entertainment la care sunt asociaţi Alexandru Nanu şi Jean Sasu, care deţin participaţii la clubul Nuba din Mamaia

29 06. 2023
trattoria il calcio

Reţeaua de restaurante Trattoria Il Calcio din Bucureşti a fost fondată de Gino Iorgulescu şi Cosmin Olăroiu.
Restaurante Trattoria Il Calcio, firma prin care operează restaurantele Trattoria Il Calcio, e deţinută de asociaţii George Gino Iogulescu şi de Gabriela Iorgulescu.

La 22 mai asociaţii firmei au aprobat cedarea tuturor părţilor sociale deţinute în societate către firma ISN Entertainment, potrivit unei decizii a firmei, obţinute de Economica.net.
Firma Restaurante Trattoria Il Calcio a avut afaceri nete de 16,8 milioane de lei în anul 2022, cu 34% mai mari decât cele din anul 2021. Firma a intrat pe pierdere de 1,29 de milioane de lei şi a lucrat cu un număr mediu de 121 de salariaţi, cu 15 oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din 2021.

Cine vrea să cumpere restaurantele Trattoria Il Calcio 

ISN Entertainment e deţinută de asociaţii Ştefan Alexandru Nanu, Jean Sasu, Tefyde Ibraim, conform informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de Termene.

Cei trei oameni de afaceri mai deţin şi firma TM ISN Management din Bucureşti. Firma a fost înregistrată la ONRC în 2021.
Alexandru Nanu, Jean Sasu, Tefyde Ibraim deţin împreună 50% din firma BV Isno Entertainment din Bucureşti, înregistrată în 2022.

Ştefan Alexandru Nanu şi Jean Sasu deţin împreună şi 44% din capitalul social al firmei Isna Entertainment Mamaia, prin care operează clubul Nuba din Mamaia, potrivit datelor obţinute de Economica.net din portalul Termene.

Tefyde Ibraim deţine 28% din capitalul social al firmei Les Palmiers Relax din Constanţa, care operează localul Breeze din Mamaia, potrivit datelor pe care le-am obţinut din Termene.

Sursă foto: pagina oficială de facebook a companiei.