Restricţii în Bucureşti: Numărul de clienţi care vor intra în magazine, limitat în funcţie de suprafaţă, a anunţat Prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că numărul de clienţi care vor intra în magazine va fi limitat în funcţie de suprafaţa acestora.
Economica.net - vin, 11 dec. 2020, 12:51
Restricţii în Bucureşti: Numărul de clienţi care vor intra în magazine, limitat în funcţie de suprafaţă, a anunţat Prefectul Capitalei

„În mod evident, sunt deschişi şi dumnealor să permită accesul în magazin unui număr de oameni, astfel încât să nu se realizeze aglomerări, iar în cazul mall-urilor, agenţii de pază cu care au contract să aibă în vedere ca în magazine să nu fie aglomeraţie (…) Practic, vor limita numărul de clienţi care vor intra în mall sau în magazin sau în supermarket la suprafaţa magazinului, aşa cum e normal”, a spus Traian Berbeceanu, vineri, la ieşirea din Primăria Capitalei, după o întrevedere avută cu reprezentanţi ai supermarketurilor şi retailerilor.

El a menţionat că îi consideră pe aceştia parteneri în respectarea regulilor, tocmai pentru ca autorităţile să nu fie nevoite să ia măsuri restrictive mai dure.

Traian Berbeceanu a subliniat că nu sunt avute în vedere noi măsuri, însă controalele vor fi intensificate. „La acest moment nu se au în vedere alte măsuri, însă, în mod categoric, vom intensifica controalele şi vom supraveghea intens modul în care sunt respectate măsurile aflate în vigoare la acest moment”, a afirmat Traian Berbeceanu.

Întrebat despre solicitarea ca în ajun de Sărbători să se relaxeze programul magazinelor, care în prezent este până în ora 21,00, el a menţionat că în cadrul întrevederii au fost formulate astfel de cereri.

„Le-am explicat că programul de funcţionare al magazinelor este reglementat print-o hotărâre de guvern, prin acea hotărâre de guvern prin care a fost prelungită starea de alertă, astfel că noi, ca şi Comitet Municipal, nu putem să intervenim peste această hotărâre de guvern, existând şi restricţia de circulaţie impusă prin acelaşi act normativ, de la ora 23,00. Le-am indicat să adreseze aceste solicitări către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Acesta împreună cu specialiştii vor analiza cererea şi vor propune măsuri”, a adăugat Traian Berbeceanu.

Directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu, declara, la ieşirea de la întrevedere, că ar ajuta poate o flexibilizare a programului magazinelor câteva zile în ajunul Crăciunului şi Anului Nou, când se va înregistra „un trafic crescut de consumatori”.

Marile reţele comerciale vor suplimenta angajaţii care au relaţie directă cu consumatorii

Directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu, a declarat că vor fi suplimentate efectivele din magazine care au relaţie directă cu cumpărătorii pentru a le transmite acestora mesaje referitoare la evitarea aglomeraţiilor.

„Aceste măsuri durează deja din luna februarie şi am constatat că, într-adevăr, în această perioadă, ar trebui să încercăm să le revitalizăm, să depunem eforturi suplimentare pentru a ne asigura că toate aceste măsuri, mă refer la cele care astăzi sunt în vigoare şi îşi produc efectul şi în acest sens să evităm luarea unor măsuri în plus care poate în această perioadă a anului ar crea dificultăţi suplimentare, de aceea ne-am concentrat care ar fi modalităţile să îmbunătăţim gradul de conformitate şi în acest sens noi o să sporim efectivele din magazine care practic au relaţie directă cu consumatorii pentru a transmite acestora mesajele referitoare la evitarea aglomeraţiilor, precum şi la fluidizarea la maxim posibil, în contextul actual al traficului de consumatori”, a spus Bădescu, vineri, după o întrevedere a prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu, şi primarului general, Nicuşor Dan, cu reprezentanţi ai supermarketurilor şi retailerilor.

Potrivit acestuia, coşurile de cumpărături nu vor fi interzise.

„Acestea vor continua să fie folosite, cumva rămâne la aprecierea organizării interne a magazinelor modalitatea în care acestea vor contribui la asigurarea şi altor scopuri decât acelea pentru care aceste coşuri există, anume acelea de a-ţi face cumpărăturile. (…) În momentul în care există mai multă lume în magazin, pot fi un mijloc, mă refer la cel cu rotile în special, care poate reuşi în mod mai strict să asigure acea respectare a distanţării între consumatori. Din păcate, după cum ştiţi, există şi magazine care au şi coşuri de mână, acestea vor continua să le folosească”, a arătat Bădescu.

Te-ar mai putea interesa și
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an; dobânda pentru facilitatea de......
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului ...
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea "fără întârziere" a eforturilor diplomatice pentru încheierea ...