Retailerii europeni sting lumina şi reduc programul de funcţionare pentru a economisi energia

Pe măsură ce facturile la energie cresc şi apare riscul raţionalizării, unii retaileri europeni au început să stingă lumina şi se gândesc să scurteze programul de funcţionare la iarnă, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 10 aug. 2022, 12:34
Retailerii europeni sting lumina şi reduc programul de funcţionare pentru a economisi energia

Şefii companiilor de utilităţi şi oficialii guvernamentali i-au îndemnat pe cetăţeni şi companii să reducă consumul de electricitate şi să pună la punct planuri de rezervă, astfel încât să fie mai puţin dependenţi de importurile de gaze, dacă vor apărea probleme în aprovizionare din cauza războiului din Ucraina.

Subsidiara din Austria a grupului internaţional de retail SPAR Group a decis să reducă intervalul de timp în care va fi iluminată publicitatea din vitrine şi exteriorul celor peste 1.500 de magazine pe care le deţine, a informat un purtător de cuvânt. Graţie acestor măsuri, consumul de electricitate al retailerului va fi redus cu un milion de kilowaţi-oră pe an, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza care este suma de bani care va fi economistă astfel.

Luna trecută, şi directorul de la Leclerc a avertizat că cel mai mare retailer francez de produse alimentare ar putea reduce programul de funcţionare la magazinele sale, în cadrul unui pachet de măsuri de urgenţă destinat contracarării riscului întreruperilor în aprovizionarea cu electricitate. Anterior, rivalul francez Carrefour a semnat un document intitulat ‘EcoWatt Charter’ cu operatorul de reţea RTE, în ideea reducerii consumului de electricitate la magazinele sale în perioada în care cererea este la un nivel ridicat.

Unii retaileri europeni, inclusiv grupurile Colruyt şi Ahold din Belgia, ar putea fi izolaţi parţial de potenţialele întreruperi şi de costurile ridicate pentru că au deja programe destinate conservării energiei.

„Pe termen scurt nu sunt avute în vedere măsuri concrete dar ambiţia firmei este să continue eforturile care fac parte din politica sa energetică generală. De acea nu avem reclame iluminate şi optăm pentru frigidere închise, etc”, a spus un purtător de cuvânt de la Colruyt. Acesta a adăugat că retailerul are 44 de magazine de tip ‘zero combustibili fosili’, care nu folosesc păcură sau gaze naturale şi în schimb sunt încălzite în întregime graţie deşeurilor sau electricităţii din surse regenerabile.

Grupul Ahold caută şi el modalităţi prin care să îşi reducă consumul de energie, a declarat directorul general Frans Muller. „Nu am luat nicio decizie cu privire la programul de funcţionare dar ne uităm cu mai multă atenţie la consumul de energie”, a spus Frans Muller. Grupul a introdus deja o serie de programe destinate economisirii gazelor naturale, inclusiv un program care prevede că toate magazinele marca Albert Heijn vor funcţiona în întregime pe energie sustenabilă începând de anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...