Retailerul Diana controlat de familia Crăciunescu investește încă 1 milion de euro în expansiune anul acesta. Compania vrea 100 de supermarketuri pe termen lung

Familia Crăciunescu din Vâlcea a ajuns în șase județe cu lanțul de magazine Diana pe care îl operează. Are deja 65 de supermatrketuri și și-a bugetat pentru anul acesta investiții de 1 milion de euro în expansiune și remodelări. Retailerul a început să pună pe hartă magazine construite de la zero și vrea 100 de unități pe termen mediu și lung.
Alina Stanciu - Dum, 02 mai 2021, 21:59
Retailerul Diana controlat de familia Crăciunescu investește încă 1 milion de euro în expansiune anul acesta. Compania vrea 100 de supermarketuri pe termen lung

Lanțul de supermarketuri Diana, controlat de familia Crăciunescu cu afaceri în domeniul producției de carne, a ajuns recent la 65 de unități, după ce a inaugurat la Drăgășani al treilea magazin din acest an calendaristic. În plus, compania și-a bugetat aproximativ 1 milion de euro pentru 2021, bani pe care îi va redirecționa către deschideri de noi magazine și remodelări. Retailerul vizează ca la finalul acestui an să aibă cel puțin 70 de unități în județele în care este deja prezent: Vâlcea, Gorj, Argeș, Olt, Dolj și Dâmbovița. Pe termen mediu și lung însă, miza lor este să ajungă la 100 de supermarketuri și nu exclud intrarea pe piața bucureșteană.

“Chiar și în contextul general actual, am ales să continuăm expansiunea pe linia de retail a grupului, ajungând să fim prezenți în șase județe – Vâlcea, Gorj, Argeș, Olt, Dolj și Dâmbovița, cu 65 de magazine Diana. Până la finalul lui 2021 ne propunem să păstrăm dinamica ultimilor ani și să ne extindem, astfel încât să încheiem acest an aniversar cu cel puțin o cifră rotundă. Pe termen mediu și lung, credem cu optimism că este loc pentru cel puțin 100 de magazine Diana. Momentan, ca rază de acțiune, vom păstra tiparul unei dezvoltări concentrice, în zonele unde suntem deja prezenți, nu țintim județe noi. (…) Pentru lanțul de retail, cel puțin pe termen scurt, nu ne-am propus deschideri în București, dar nu excludem această variantă pe viitor”, au declarant pentru Economica oficialii companiei.

Potrivit acestora, printre proiectele vizate se numără inclusiv construcția de la zero a unor magazine noi.

Retailerul este prezent de mai mulți ani și în zona de livrări la domiciliu prin intermediul aplicației Foodify, dar nu are momentan în plan investiții pentru dezvoltarea propriului supermarket online. “Ne aliniem trendului de comerț online, direcționăm acțiuni și bugete de promovare către acest segment. În momentul de față nu avem în plan să deschidem o platformă dedicate”, mai spun reprezentanții companiei.

Ultimul supermarket inaugurat sub brandul Diana la finele lunii aprilie este în Drăgășani, are o suprafață de vânzare de 500 de metri pătrați și comercializează 8.000 SKU, ce acopera necesitatile zilnice –  produse alimentare si nealimentare, zona de fructe si legume si un corner in store DIANA Gourmet- produse premium și bio. “Anul acesta este cu siguranță unul al suprafețelor mari”, au conchis reprezentanții retailerului.

Investiții realizate de 2 milioane de euro în pandemie

Grupul Diana a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri care trece de 118 milioane de euro, într-o ușoară scădere față de anul 2019, explicabilă prin prisma condițiilor, restricțiilor, obligațiilor și incertitudinilor cu care a venit pandemia, după cum mai explică oficialii companiei. “Pentru noi, pentru piață, pentru clienți și consumatori, anul 2020 a fost un an dificil, dar cu satisfacții. Într-un an atât de atipic, în plină pandemie, am reușit să bifăm toate obiectivele pe care ni le-am propus. Am direcționat către lanțul de retail aproximativ 2 milioane de euro, care s-au tradus în continuarea expansiunii – pentru că în ciuda dificultăților resimțite din plin și pe piața pe care activăm, am bifat 4 inaugurări și 7 remodelări și relocări importante ale unora dintre magazinele deja existente”, au mai declarat oficialii companiei.

Pentru 2021, familia Crăciunescu estimează la nivel de grup o creștere a cifrei de afaceri de două cifre. “Am început bine anul acesta și suntem optimiști că vom păstra trendul ascendent”, estimează reprezentanții companiei care vor continua să crească și numărul de magazine.

De asemenea, de la începutul anului 2020 și până în prezent, grupul a angajat 410 de persoane- 181 de noi angajați la abator și fabrica de mezeluri și 229 în lanțul de retail. “Pentru anul în curs, estimăm un număr liniar pentru zonele de producție, dar ascedent, proporțional cu deschiderile de noi magazine Diana, pentru zona de retail”, mai spun aceștia.

Cum a fost în retailul autohton în primul an de pandemie

În ceea ce privește implicațiile pandemiei asupra business-ului Diana, reprezentanții companiei vorbesc în primul rând despre schimbările la nivelul consumatorilor. Aceștia caută acum și mai mult să își maximizeze investițiile.

 “Pe lângă restricții și obligativități, implementarea măsurilor de siguranță, care ne-au forțat să ne adaptăm rapid, întârzieri în producție ale furnizorilor, întârzieri la transport sau marfă nevândută, pandemia a generat și un nou comportament de consum. Vorbim despre un consumator mai informat, mult mai atent și cumpătat, care caută oferte        “more for less”. După o perioadă de creștere în zona de retail, lunile în care consumatorii au simțit nevoia să își facă stocuri si s-au orientat către pachete, cantități mari, ne-am confruntat cu scăderi ale valorii coșului de cumpărături, pentru că cei mai mulți se orientează strict către alimentele de bază. Spre exemplu, crește preferința cumpărătorilor pentru ambalarea unor produse în cantități potrivite pentru tipuri de consum predefinite. În ciuda instabilității care plutește în aer și a schimbării comportamentului de cumpărare, a fost un an care a întărit relația noastră cu clienții și partenerii. Suntem atenți la nevoile lor, motiv pentru care am ales să diversificăm gama de produse. Rămânem optimiști, dar realiști, vom căuta să vedem oportunitățile dar cu accent pe securizarea produselor”, au mai spus reprezentanții companiei pentru Economica.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...