Retailerul polonez Zabka intră în România, prin preluarea unui pachet majoritar în cadrul distribitorului DRIM Daniel Distributie FMCG

21 12. 2023
drim_daniel

Grupul Żabka a încheiat achiziția unui pachet majoritar de acțiuni, formând un parteneriat cu unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul distribuției de bunuri de larg consum din România – DRIM Daniel Distributie, anunță retailerul polonez.

Intrarea Grupului Żabka pe piața din România este rezultatul dezvoltării unui concept și a unui ecosistem de convenience cu potențial de extindere pe piețele europene, mai spune retailerul. Prin prezența operațională pe această piață, Grupul Żabka spune că va dobândi cunoștințe și experiență, permițând luarea unor decizii informate în ceea ce privește potențialele investiții ulterioare în România și selectarea zonelor potrivite pentru dezvoltare din portofoliul larg al Grupului.

Până acum însă, nici retailerul și nici distribuitorul nu au menționat care sunt planurile exacte pentru România.

„Distribuția va fi focusul nostru și mai mare de acum încolo. Avem ca strategie expansiunea  și ne așteptăm la noi oportunități atât pentru noi cât și pentru toți partenerii noștri”, a declarat pentru Economica Radu Trandafir, Manager Strategie DRIM Daniel Distributie FMCG.

„Eu şi familia mea suntem foarte entuziasmaţi de parteneriatul cu Grupul Żabką şi credem că este pasul care va împinge organizaţia noastră la un nivel superior. Fundamentul pe care se bazează acest parteneriat este solid, deoarece împărtăşim valori asemănătoare, suntem aliniaţi în privinţa oportunităţilor de pe piaţa românească şi avem entuziasmul necesar pentru a fructifica aceste oportunităţi. Ceea ce a cântărit foarte mult în decizia noastră de a intra în parteneriat cu Żabka sunt posibilităţile imense disponibile pentru clienţii, angajaţii şi furnizorii noştri”, a mai afirmat Radu Trandafir, Manager Strategie DRIM Daniel Distributie FMCG, într-un comunicat de presă.

După obținerea aprobărilor pentru tranzacție, prioritatea va fi continuarea unei dezvoltări accelerate a DRIM, determinată de combinarea poziției puternice pe care o are pe piață cu expertiza în retailul de proximitate și puterea financiară a Grupului Żabka”, mai spune retailerul.

„Construim un parteneriat cu această companie care beneficiază de o încredere imensă din partea partenerilor de afaceri și a clienților săi de pe piața internă, dar care poate crește și prin aderarea la standardele la care ne-am angajat la Żabka. Valorile împărtășite, respectul reciproc și încrederea formează o bază solidă pentru un parteneriat strategic și pentru proiectele ambițioase pe care le avem în plan. Ne-am dedicat ultimul sfert de secol unei creșteri dinamice în Polonia, iar astăzi ne angajăm în următoarea etapă, care presupune începerea operațiunilor pe o nouă piață europeană”,  spune Tomasz Suchański, CEO al Grupului Żabka.

Potrivit Zabka, istoricul de creștere și potențialul de dezvoltare viitoare a pieței românești, împreună cu profilul de consumator similar cu cel polonez, poziționează România ca o direcție geografică naturală pentru extinderea Grupului.

„Acest pas revoluționar vine în urma unei analize aprofundate a pieței românești și a unor studii privind preferințele consumatorilor locali”, se mai arată în comunicat.

Cu peste 10.000 de magazine, livrări la domiciliu, soluții digitale și peste 3 milioane de clienți zilnic, Żabka Group este unul dintre cei mai mari jucători din retailul alimentar din Europa.

DRIM Daniel Distributie este o companie de familie cu o vastă experiență în industrie, condusă în prezent de a doua generație de succesori ai fondatorilor. În cei aproape 30 de ani de activitate,  a devenit una dintre cele mai mari rețele de distribuție a produselor de larg consum de pe piața locală, având peste 800 de angajați și aprovizionând aproximativ 12.000 de magazine tradiționale de retail.