Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, în care investește peste 1,5 milioane de euro

Rețeaua de clinici fondată de Dr. Daniela Ionescu, medic primar ORL cu peste 25 de ani de experiență, anunță deschiderea celei de-a patra unități medicale, Clinica Suvenir, un centru multidisciplinar nișat pe diagnosticul și tratamentul problemelor respiratorii. Investiția totală în noua clinică depășește 1,5 milioane de euro, fiind parte dintr-un plan amplu de dezvoltare.
Economica.net - lun, 02 iun. 2025, 18:13
Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, în care investește peste 1,5 milioane de euro

După extinderea cu clinici în Brașov (aprilie 2024) și Constanța (august 2024), Clinica Suvenir, ce urmează a fi inaugurată oficial în septembrie 2025, va aduce sub același acoperiș specializări noi: alergologie, somnologie, cardiologie, pediatrie, pneumologie și medicină de familie, toate dedicate pacienților cu dificultăți respiratorii sau tulburări asociate. În plus, medicii vor integra tehnologii AI pentru diagnosticarea pacienților.

În cadrul clinicilor, pacienții pot fi supuși unor intervenții minim invazive, cu anestezie locală, iar pentru intervențiile cu anestezie generală, rețeaua are parteneriat cu mai multe spitale către care vor îndrepta pacienții.

Pentru 2025, rețeaua estimează venituri consolidate de aproximativ 4 milioane de euro, dublu față de anul precedent. Numărul total de angajați va crește de la 50 la peste 70, în contextul extinderii operaționale și atragerii de noi specialiști medicali și parteneri.

Rețeaua de clinici Dr. Daniela Ionescu a fost fondată în anul 2021, la București. Aceasta a fost înființată din dorința de a oferi soluții rapide și eficiente pentru problemele cronice ORL, precum nasul înfundat, sforăitul sau dependența de picături nazale. În ultimii 4 ani, rețeaua s-a extins la 4 clinici ORL și o clinică multidisciplinară.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările pieţelor financiare privind majorarea dobânzii de către Rezerva......
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala ...