Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, în care investește peste 1,5 milioane de euro
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/06/Clinica-Dr-Daniela-Ionescu-pacient-749x420.jpg)
După extinderea cu clinici în Brașov (aprilie 2024) și Constanța (august 2024), Clinica Suvenir, ce urmează a fi inaugurată oficial în septembrie 2025, va aduce sub același acoperiș specializări noi: alergologie, somnologie, cardiologie, pediatrie, pneumologie și medicină de familie, toate dedicate pacienților cu dificultăți respiratorii sau tulburări asociate. În plus, medicii vor integra tehnologii AI pentru diagnosticarea pacienților.
În cadrul clinicilor, pacienții pot fi supuși unor intervenții minim invazive, cu anestezie locală, iar pentru intervențiile cu anestezie generală, rețeaua are parteneriat cu mai multe spitale către care vor îndrepta pacienții.
Pentru 2025, rețeaua estimează venituri consolidate de aproximativ 4 milioane de euro, dublu față de anul precedent. Numărul total de angajați va crește de la 50 la peste 70, în contextul extinderii operaționale și atragerii de noi specialiști medicali și parteneri.
Rețeaua de clinici Dr. Daniela Ionescu a fost fondată în anul 2021, la București. Aceasta a fost înființată din dorința de a oferi soluții rapide și eficiente pentru problemele cronice ORL, precum nasul înfundat, sforăitul sau dependența de picături nazale. În ultimii 4 ani, rețeaua s-a extins la 4 clinici ORL și o clinică multidisciplinară.