Reţeaua de socializare Twitter este evaluată la aproape 10 miliarde de dolari

Reţeaua de socializare Twitter este evaluată la aproape 10 miliarde de dolari de către unul din aţionarii companiei, în urcare cu cu 10% faţă de o estimare anterioară, iar evoluţie indică aprecierea titlurilor înaintea unei posibile listări, potrivit Bloomberg.
Economica.net - D, 12 mai 2013, 13:10
Reţeaua de socializare Twitter este evaluată la aproape 10 miliarde de dolari

GSV Capital Corp deţine 1,9 milioane de acţiuni Twitter evaluate la 35,2 milioane de dolari, circa 18,5 dolari pe acţine, arată un document transmis bursei americane de companie. Luând în calcul un număr de 530 de milioane de acţiuni, valoarea Twitter s-ar situa la circa 9,8 miliarde de dolari.

Valoarea reţelei de socializare se află în creştere, ca urmare a creşterii veniturilor din publicitate şi a apropierii unei posibile listări. În ianuarie, Twitter a fost evaluată la circa 9 miliarde de dolari de către un fond de investiţii administrat de Blackrock.

GSV, cu sediul în California, este un fond de investiţii listat la bursă, specializat în achiziţii de participaţii în companii IT nelistate.

Fondul a raportat active de 254 milioane de dolari în martie. Pachetul de acţiuni Twitter reprezintă cea mai mare investiţie pentru GSV, reprezentând 14% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate de stocare a energiei electrice în baterii de cel puțin 500 MW în......
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor ...