Reţeaua fungică subterană a Pământului este atât de vastă încât ar acoperi 10% din Calea Lactee

Aceste structuri subterane, numite reţele fungice micorizale arbusculare, lucrează în parteneriat cu majoritatea plantelor terestre ale lumii, alimentând plantele cu azot şi fosfor în schimbul carbonului lor. Acum, prima hartă globală a acestei reţele fungice a dezvăluit unde structurile lor ramificate complexe sunt cel mai dense.

Micoriza este relaţia de simbioză dintre rădăcinile plantelor superioare şi miceliile unor ciuperci.

În pajiştile de mare altitudine sau în zonele inundate, cum ar fi Everglades din Florida, primii 15 centimetri de sol sunt deosebit de denşi, conţinând aproximativ 40% din biomasa fungică globală. Acest lucru evidenţiază faptul că pajiştile neperturbate sunt un absorbant de carbon esenţial şi fiabil, potrivit studiului.

„Aceasta este cea mai densă pădure fungică de pe Pământ şi se află sub pajişti sălbatice”, a declarat pentru Live Science Justin Stewart, biolog evoluţionist la Societatea pentru Protecţia Reţelelor Subterane (Society for the Protection of Underground Networks), o organizaţie de cercetare ştiinţifică specializată în ciuperci care formează relaţii simbiotice cu plantele. „Schimbă modul în care discutăm despre cum este distribuită viaţa pe Pământ”.

„Sper că acest lucru se va integra în conversaţia despre protejarea lor, deoarece pajiştile sălbatice dispar destul de repede”, a adăugat Stewart. „Acestea sunt zone pe care oamenii le defrişează frecvent, deoarece este mult mai uşor să smulgi o iarbă decât să smulgi un copac”, a mai spus el.

De exemplu, harta a dezvăluit că unele practici agricole decimează această reţea subterană, solul vegetal din terenurile cultivate conţinând densităţi de micelii cu aproximativ 50% mai mici, în medie.

Ciupercile micorizale arbusculare sunt alcătuite din fire mici de ramificare numite hife (filamente din celule care alcătuiesc miceliile unor ciuperci n.r.). Aceste reţele de hife formează conducte bidirecţionale pentru a canaliza nutrienţii şi carbonul către şi de la plante. Drept urmare, ciupercile absorb cantităţi uriaşe de carbon. O estimare a constatat că acestea absorb aproximativ 4,3 miliarde de tone de echivalent dioxid de carbon în fiecare an, reprezentând aproximativ 11% din emisiile globale de combustibili fosili în 2021.

Chiar dacă aceste ciuperci sunt esenţiale pentru sănătatea Pământului, nu se ştia cum sunt distribuite în întreaga lume. „E ca şi cum am spune că ştim că în fiecare zi 100 de milioane de maşini se deplasează pe Pământ, dar nu avem nicio idee ce reţea rutieră facilitează acest lucru”, a spus Stewart.

Pentru a stabili prima hartă globală care prezintă distribuţia şi densitatea reţelelor de hife, Stewart şi colegii lor au compilat date din 16.669 de probe de sol colectate în 322 de studii anterioare. Aceste probe au furnizat date despre densitatea hifelor atât din studii de teren, cât şi din experimente în ghivece, probele de teren acoperind fiecare continent şi nouă biomi (complex ecologic care se formează în raport cu un anumit mediu ambiant n.r.).

Echipa a folosit apoi inteligenţa artificială pentru a prezice distribuţia ciupercilor micorizale arbusculare pe fiecare 1 kilometru pătrat de sol vegetal la nivel mondial, folosind informaţii despre climă, chimia solului, vegetaţie şi densitatea hifelor.

Cercetătorii au descoperit că există o densitate medie a hifelor de 4,4 metri pe cm cub în solul vegetal. Dacă toate hifele ar fi dispuse în linie dreaptă, cercetătorii au estimat că s-ar întinde pe aproximativ 110 cvadrilioane de km. Aceasta este aproape de un miliard de ori distanţa Pământului faţă de Soare, sau aproximativ 10% din lăţimea galaxiei Calea Lactee.

Pajiştile sălbatice au avut cea mai mare densitate, de 6,6 metri pe cm cub, în timp ce copacii cultivaţi au avut cea mai mică, de 3,8 metri pe cm cub. Deşi echipa nu a putut specifica ce practici agricole au avut cel mai mare impact asupra densităţii hifelor, fungicidele şi îngrăşămintele cu fosfor şi azot ar putea explica raritatea relativă a acestora din terenurile cultivate, au scris autorii în studiu.

Unele regiuni ale lumii, cum ar fi cele din pădurile tropicale şi deşerturile, au nevoie de mai multe eşantionări pentru a reduce nivelul de incertitudine al datelor. „În următorii cinci ani, această hartă va fi actualizată şi vom avea o imagine mai bună a distribuţiei acestor ciuperci”, conform cercetătorilor.

O hartă globală a densităţii reţelei şi biomasei fungice micorizale arbusculare era „urgent necesară” şi „poate oferi informaţii pentru strategii mai eficiente pentru conservarea şi restaurarea biodiversităţii, managementul agricol şi atenuarea schimbărilor climatice”, a declarat pentru Live Science într-un e-mail Andrea Genre, expert în ciuperci micorizale arbusculare de la Universitatea din Torino, Italia, care nu a fost implicat în cercetare.

Această cercetare „revoluţionară face vizibilă o parte din ceea ce este invizibil”, a declarat pentru Live Science Edouard Evangelisti, specialist în plante la Universitatea Coasta de Azur din Franţa, care nu a fost implicat în cercetare.

Această harta este o „etapă importantă”, a spus Evangelisti, şi deschide posibilităţi de investigare a importanţei funcţionale a acestor reţele subterane gigantice, cum ar fi toleranţa la secetă şi rezistenţa la boli. De asemenea, trebuie investigată natura dinamică a acestor ciuperci.

„Abundenţa hifelor vii este importantă, dar din perspectiva ciclului carbonului, trebuie să ştim şi cât de repede cresc, mor şi contribuie aceste hife la stabilitatea carbonului din sol”, a mai declarat el într-un mesaj prin e-mail pentru Live Science.

Sursa foto: En.photo-ac.com