Update: 76.000 de consumatori n-au curent electric. Rețele Electrice Dobrogea anunță că a fost reluată furnizarea energiei electrice pentru 50.000 de clienți. 80.000 de consumatori încă nu au curent electric

Echipele de intervenție ale Rețele Electrice Dobrogea, ale contractorilor companiei și personalul suplimentar mobilizat de la regiunile Muntenia și Banat au reconectat la rețea circa 75% dintre clienții a căror alimentare cu energie electrică a fost perturbată de condițiile meteorologice severe, Cod roșu de vânt cu viteze de peste 100 km/h, însoțit de căderi masive de zăpadă, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 27 nov. 2023, 19:36
Update: 76.000 de consumatori n-au curent electric. Rețele Electrice Dobrogea anunță că a fost reluată furnizarea energiei electrice pentru 50.000 de clienți. 80.000 de consumatori încă nu au curent electric

La ora 20:00, echipele lucrau pentru remedierea unor defecte în rețele care deservesc circa 76.000 clienți din 142 de localități, din care 60 în județul Constanța, 40 în Tulcea, 29 în Călărași și 13 în Ialomița.

Știrea inițială

Rețele Electrice Dobrogea anunță că acționează cu un număr de 80 de echipe de tehnicieni din cadrul companiei, ale contractorilor precum și cele mobilizate de la regiunile Muntenia și Banat, pentru remedia avariile provocate de condițiile meteorologice severe de la sfârșitul săptămânii trecute, când s-a înregistrat Cod roșu de viscol, cu viteze ale vântului de peste 100 km/h, precum și căderi masive de zăpadă.

Duratele de intervenție au fost mari pe parcursul zilei, ca urmare a distanțelor importante până la zonele cu defecte și a drumurilor cu circulație îngreunată de zăpada viscolită, întrucât condițiile de Cod roșu s-au manifestat pe suprafețe întinse.

Până la ora 18, a fost reluată alimentarea cu energie electrică pentru încă aproximativ 50.000 de clienți. Echipele din teren intervin în continuare pentru remedierea avariilor care afectează circa 80.000 clienți din 143 de localități, din care 61 de localități în județul Constanța, 39 în Tulcea, 30 în Călărași și 13 în Ialomița. Se lucrează în condiții de iarnă, iar accesul în multe zone este dificil din cauza zapezii și noroiului.

Tehnicienii au instalat nouă grupuri electrogene de mare capacitate, pentru a relua alimentarea clienților din localitățile Negru Vodă, Ovidiu și Medgidia din județul Constanța, Fetești din județul Ialomița (două grupuri) și alte patru pentru alimentarea pompelor de apă în județul Constanța.

Compania precizează că sunt pregătite pentru a fi montate, acolo unde situația o permite, alte grupuri electrogene ale societății precum și unele puse la dispoziție de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Rețele Electrice Dobrogea va continua să colaboreze cu autoritățile centrale și locale pentru a ajunge în zonele cu incidente, iar echipele vor lucra pentru reluarea alimentării la toți clienții afectați. După remedierea incidentelor din rețelele de medie tensiune, intervențiile vor continua pentru a repara avariile din rețelele de joasă tensiune, în interiorul localităților.

Te-ar mai putea interesa și
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Decizia lui Cosmin Ghiţă de a renunţa la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica intervine în contextul unei noi oportunităţi profesionale, a anunţat, marţi seara, Ministerul......
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei ...
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat marţi că dobânzile trebuie majorate în continuare, ...
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel ...