Rețele Electrice (PPC) lansează o licitație de 59 milioane de euro pentru achiziția de transformatoare de putere

Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare maximă estimată de circa 59 milioane euro (fără TVA), pentru achiziția de transformatoare de putere, care vor fi utilizate în proiectele de investiții desfășurate în perioada 2025 – 2030.
Mihai Nicuţ - lun, 04 aug. 2025, 12:10
Rețele Electrice (PPC) lansează o licitație de 59 milioane de euro pentru achiziția de transformatoare de putere

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, licitația vine în vederea achiziționării a două tipuri de transformatoare, transformatoare de putere trifazate de IT/MT, respectiv MT/MT.

„Transformatoarele de putere sunt echipamente esențiale pentru distribuția de energie electrică. Având în vedere planul nostru strategic de modernizare și construcție de noi instalații de transformare, precum și minimizarea impactului asupra mediului înconjurător, lansăm această licitație de transformatoare de putere, prin care dorim sa achiziționăm necesarul pentru următorii 5 ani. Rețeaua de distribuție crește continuu, nevoile de consum și producție, digitalizare, evoluează și se dezvoltă rapid, stimulate de tranziția energetică. Scopul și rolul nostru este sa îmbunătățim, să dezvoltăm și să extindem continuu rețeaua, astfel încât clienții noștri să beneficieze de servicii eficiente și reziliente în alimentarea cu energie electrică” a declarat Mihai Pește, Director General al companiei Rețele Electrice România.

“Contractul va avea o durată de valabilitate de 60 de luni. Pentru a încuraja practicile sustenabile, compania a inclus criterii specifice în procesul de selecție. Ofertanții care demonstrează utilizarea ambalajelor reciclabile vor beneficia de un scor suplimentar în evaluarea ofertelor tehnice. Acest aspect subliniază preocuparea companiei pentru protecția mediului și implementarea unor soluții ecologice în lanțul de aprovizionare”, mai arată compania.

Această inițiativă face parte dintr-un plan amplu de investiții în infrastructura energetică, prin care compania urmărește reducerea pierderilor tehnologice, îmbunătățirea calității serviciilor și creșterea capacității de integrare a surselor regenerabile de energie în rețea, mai spun cei de la Rețele Electrice.

Anul acesta Rețele Electrice România are în plan investiții în valoare de peste 730 milioane lei. De asemenea, vor fi demarate proiecte cu finanțare atrasă din programele POIM și Fondul pentru Modernizare în cele trei zone, Banat, Dobrogea si Muntenia, care se vor finaliza în perioada 2026-2029 în valoare de 1.4 miliarde lei, din care aprox. 340 milioane lei vor fi suportate din fonduri proprii.

Până la finalul anului 2025, numărul total de contoare inteligente instalate de societatea Rețele Electrice România va ajunge la aproximativ 2 milioane, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuție de energie electrică din România.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...