Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 465 milioane lei pentru lucrări în rețelele de distribuție din zona Dobrogea

Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare maximă de până la 465 milioane lei (fără TVA), pentru execuția de lucrări de modernizare și întreținere în instalațiile de medie și joasă tensiune din zona operațională Dobrogea, respectiv în județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea, arată un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mie, 20 aug. 2025, 10:26
Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 465 milioane lei pentru lucrări în rețelele de distribuție din zona Dobrogea

„Prin aceste lucrări de investiții și mentenanță, continuăm modernizarea și digitalizarea rețelei electrice, pentru a crea o infrastructură energetică rezilientă și robustă, având în vedere provocările aduse atât de tranziția energetică, cât și de schimbările climatice. Scopul este de a asigura clienților un serviciu de distribuție de calitate, atât pentru confortul casnic, cât și pentru susținerea și dezvoltarea activităților economice”, a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.

Licitația are ca scop achiziția de lucrări la instalațiile de medie și joasă tensiune din zona Dobrogea, atât din categoria de mentenanță, cât și de modernizare a rețelelor și consolidare a infrastructurii electrice. Lucrările de mentenanță urmăresc realizarea reviziilor tehnice și remedierea potențialelor probleme cât mai rapid posibil.

Pentru lucrările de execuție și modernizare, se vor realiza: extinderi de rețele în instalațiile Rețele Electrice România, execuția de linii aeriene și subterane de medie și joasă tensiune, branșamente și posturi de transformare aeriene, precum și lucrări pe barele de medie tensiune ale stațiilor de transformare.

De asemenea, sunt prevăzute lucrări de modernizare a instalațiilor existente, securizare a grupurilor de măsură, îmbunătățirea nivelului de tensiune în rețelele existente, lucrări de întărire rețea.

Durata contractului este de 60 de luni, începând cu data semnării acordului cadru de către ambele părți.

“Rețele Electrice România își asumă responsabilitatea față de protecția mediului prin aplicarea unui sistem de management certificat, care are ca obiectiv reducerea impactului activităților asupra mediului. Compania gestionează în mod responsabil deșeurile rezultate din activitatea de distribuție a energiei electrice, respectând legislația în vigoare și propriul sistem integrat, asigurând reutilizarea, valorificarea sau eliminarea acestora prin operatori economici autorizați. Pe parcursul tuturor etapelor de execuție a lucrărilor atribuite în urma licitației, vor fi respectate cu strictețe cerințele legale și de reglementare aplicabile în domeniul protecției mediului, precum și standardele relevante în vigoare”, arată compania.

Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Concurență pentru Taco Bell în România. Sârbii de la Burrito Madre deschid primul restaurant pe piața locală
Concurență pentru Taco Bell în România. Sârbii de la Burrito Madre deschid primul restaurant pe piața locală
Taco Bell va avea concurență pe plan local: sârbii de la Burrito Madre pregătesc deschiderea primului restaurant din România. ...
E jale la Hidroelectrica pe fondul lipsei apei: rectificare de buget cu taiere de profit de 16%, pe fondul scăderii drastice a producției proprii și a creșterii achizițiilor de energie mai scumpă pentru clienții din furnizare
E jale la Hidroelectrica pe fondul lipsei apei: rectificare de buget cu taiere de profit de 16%, pe fondul scăderii drastice ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, dar și furnizor cu peste 1,3 milioane de clienți ...
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai ...
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...