Retrospectivă 2012: Venituri astronomice pentru producătorii de petrol

Producătorii de petrol din cadrul OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, vor contabiliza în acest an un venit net record de peste 1.000 miliarde de dolari din vânzarea de ţiţei, după ce preţul mediu anual al sortimentului Brent a atins niveluri record în pofida situaţiei economice dificile.
Economica.net - mie, 02 ian. 2013, 09:59
Retrospectivă 2012: Venituri astronomice pentru producătorii de petrol

Veniturile uriaşe vor asigura capital proaspăt pentru cele mai mari fonduri naţionale de investiţii din lume. Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Kuweitul, cele mai influente state membre ale OPEC (Organizaţia Ţărilor Producătoare de Petrol), controlează trei dintre cele mai mari 10 fonduri naţionale de investiţii, potrivit Financial Times, preluat de CNN.

Preţul mediu al petrolului Brent a urcat în acest an la 111,5 dolari pe baril, de la 110,9 dolari pe baril în 2011, când a fost stabilit recordul anterior. Referinţa a închis la cel puţin 100 dolari pe baril în aproape toate şedinţele de tranzacţionare din acest an, cu excepţia câtorva zile în timpul verii.

În luna ianuarie, ministrul saudit al petrolului, Ali Naimi, a declarat că Arabia Saudită, cel mai mare producător de ţiţei din lume, vrea să menţină preţurile peste 100 de dolari pe parcursul întregului an.

Preţurile record şi creşterea producţiei OPEC la începutul anului a asigurat venituri istorice pentru producătorii din cadrul organizaţiei, de 1.052 miliarde dolari în termeni nominali, în urcare cu 2,5% faţă de 2011, potrivit Energy Information Administration, agenţia de statistică din cadrul Departamentului american pentru Energie. Acum 10 ani, veniturile anuale ale OPEC nu depăşeau 200 miliarde de dolari.

Veniturile uriaşe au fost însă distribuite inegal în interiorul cartelului. Iranului i-a revenit o parte mult mai redusă din câştig din cauza sancţiunilor economice impuse de Statele Unite şi aliaţii din Europa de Vest, în urma cărora producţia de petrol a ţării a scăzut la minimul ultimilor 32 de ani. În primele 11 luni, Iranul a încasat 6,5% din veniturile totale nete ale OPEC, faţă de 9-10% în deceniul trecut.

Criza din Iran a ajutat Arabia Saudită, Irakul, Kuweitul şi Emiratele Arabe Unite să vândă mai mult petrol. Libia a reuşit de asemenea să revină la normal în privinţa exporturilor de petrol, după războiul civil de anul trecut.

Fondul Monetar Internaţional estimează că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au nevoie ca preţul petrolului să se menţină peste pragul de 80 dolari pe baril pentru a-şi putea finanţa bugetele. Acum 10 ani, aceste state îşi puteau asigura cheltuielile cu preţuri de numai 25 dolari pe baril.

Te-ar mai putea interesa și
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, care vor fi vândute separat
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, ...
Uber a lansat o ofertă publică de preluare pentru grupul german Delivery Hero, prezent și în România, la o evaluare de 13 miliarde de euro (aproximativ 14,8 miliarde de dolari), pregătind......
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv ...
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere ...
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...