Reuters: Creşterile salariile la companiile europene îi îngrijorează pe investitori, în contextul sporirii temerilor privind recesiunea

Planurile companiilor europene de a majora salariile şi bonusurile excepţionale, pentru a-i ajuta pe angajaţi să facă faţă unei ierni dificile, sporesc temerile investitorilor, îngrijoraţi că profiturile ar putea fi afectate de costurile suplimentare, se arată într-o analiză realizată de Reuters.
AGERPRES - lun, 10 oct. 2022, 10:59
Reuters: Creşterile salariile la companiile europene îi îngrijorează pe investitori, în contextul sporirii temerilor privind recesiunea

Stellantis şi LVMH sunt printre multele companii care oferă bonusuri excepţionale celor mai mulţi angajaţi pentru a-i ajuta să facă faţă majorării preţurilor la alimente şi energie în această iarnă, scrie Agerpres.

Deşi acest tip de plăţi nu reprezintă un efort major pentru multinaţionale, cea mai mare îngrijorare este că multe continuă negocierile privind modificarea salariilor anuale sau au convenit majorări salariale neprogramate.

Anul acesta, cei mai mulţi retailer britanici din domeniul alimentar au majorat salariul orar de două ori, Carrefour a oferit o creştere a salariilor şi o plată excepţională, în timp ce Stellantis va începe în decembrie negocieri salariale, în loc de începutul anului viitor.

Sindicatele au cerut salarii mai mari pentru a reflecta rata anuală a inflaţiei din zona euro, care a atins în septembrie nivelul record de 10%. În Italia, sindicatele care îi reprezintă pe angajaţii de la Stellantis, Ferrari, Iveco şi CNH Industrial vor cere majorări salariale de peste 8% în 2023 la negocierile care încep săptămâna aceasta.

Duminică, grupul energetic francez TotalEnergies a acceptat solicitarea sindicatului de a demara negocieri salariale, pentru a încheia greva care a afectat aprovizionarea la benzinăriile din Franţa.

Este o creştere a presiunilor cu care se confruntă şefii companiilor, după dificultăţile provocate de majorarea preţurilor la materii prime, alimente şi energie şi de perturbările din lanţurile de aprovizionare. De asemenea, firmele sunt afectate şi de majorarea dobânzilor.

Până acum, multe companii au majorat preţurile din cauza costurilor suplimentare.

Avertismentul Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea mare retailer de îmbrăcăminte din lume, că cererea se reduce sugerează îngrijorările consumatorilor, care ar putea afecta cererea şi ar putea duce la schimbarea strategiilor firmelor.

În interviuri, investitorii şi analiştii previzionează imagini sumbre pentru 2022 şi dificultăţi chiar mai mari în 2023.

Hani Redha, de la PineBridge Investments, se aşteaptă ca Europa să între în recesiune în trimestrul patru din 2022, ceea ce va afecta profiturile companiilor.

Stephane Ekolo, de la Tradition, avertizează că „majorările salariale doar vor alimenta inflaţia în continuare şi vor afecta marjele de profit ale companiilor, deoarece ele se confruntă şi cu majorarea costurilor”.

Anul acesta, indicele bursier pan-european STOXX 600 index a scăzut cu aproximativ 20%, fiind în grafic pentru cea mai slabă performanţă de la criza financiară globală din 2008.

Costurile pentru companiile din zona euro au urcat cu 43,3% în primele opt luni din acest an, arată datele Eurostat, mai mult decât dublu faţă de nivelul din SUA. Aproximativ jumătate din industriile regiunii şi-au redus marjele de profit de la începutul anului, arată datele analiştilor de la Bernstein.

În trimestrul patru din 2022 şi în primele trei luni din 2023, analiştii se aşteaptă la scăderi semnificative ale profiturilor în Europa.

Este dificil de estimat nivelul mediu al majorărilor salariale din 2023, dar economiştii spun că vor fi peste medie.

Katharina Koenz, economist la Oxford Economics, se aşteaptă la majorărilor salariale de 4-5% anul viitor, depăşind nivelul din 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, în medie, vânzări de trei ori mai mari în cadrul Black Friday......
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...