Reuters: Deutsche Bank va concedia 25% din angajaţi

Cea mai mare bancă din Europa, Deutsche Bank, intenţionează să renunţe la un sfert din numărul total de angajaţi - 23.000 de persoane - în special în activităţile tehnologice şi prin divizarea subsidiarei sale PostBank, au declarat luni, pentru Reuters, surse financiare care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - lun, 14 sept. 2015, 14:53
Reuters: Deutsche Bank va concedia 25% din angajaţi

Cea mai mare bancă din Europa, Deutsche Bank, intenţionează să renunţe la un sfert din numărul total de angajaţi – 23.000 de persoane – în special în activităţile tehnologice şi prin divizarea subsidiarei sale PostBank, au declarat luni, pentru Reuters, surse financiare care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Pe plan global grupul bancar va rămâne cu aproximativ 75.000 de angajaţi, în urma reorganizării finalizate de noul director general John Cryan, care în iulie a preluat controlul celei mai mari bănci din Germania cu promisiunea reducerii costurilor.

Cryan a prezentat detaliile preliminare privind reducerea numărului de angajaţi la sfârşitul acestei săptămâni, la reuniunea Board-ului de supervizare al Deutsche Bank, susţin sursele.

Purtătorul de cuvânt al băncii germane nu a comentat informaţia.

Deutsche Bank a anunţat recent că-şi va reduce costurile anuale cu 3,5 miliarde de euro, şi se va retrage din mai multe ţări în care operează în prezent, cu scopul de a-şi creşte profitabilitatea.

De asemenea, în cadrul unui program de restructurare programat până în 2020, a cărui implementare va costa 3,7 miliarde de euro, grupul Deutsche Bank intenţionează să reducă activele băncii sale de investiţii cu 200 miliarde de euro, şi să închidă 200 dintre cele aproximativ 730 de sucursale.

Deutsche Bank operează în prezent în aproximativ 70 de ţări din întreaga lume şi în primul trimestru al acestui an a realizat un profit net de 544 milioane de euro, jumătate faţă de profitul de 1,1 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, după ce, luna trecută, a plătit o amendă record de 2,5 miliarde de dolari pentru manipularea dobânzilor Euribor şi Libor în perioada 2005 – 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...