Reuters: Îmbunătăţirea recoltei de cereale a României ar putea limita locul Ucrainei în portul Constanţa

O revenire a producţiei de cereale a României în acest an ar putea limita locul pentru livrările de cereale ucrainene prin portul Constanţa, un hub important pentru Kiev după invazia rusească, susţine operatorul portuar Comvex, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 04 mai 2023, 10:29
Reuters: Îmbunătăţirea recoltei de cereale a României ar putea limita locul Ucrainei în portul Constanţa

Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale şi oleaginoase, a văzut cum porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate după invazia declanşată de Rusia în luna februarie 2022, astfel că ţara fost nevoită să găsească rute alternative de shipping prin ţările vecine membre ale Uniunii Europene.

Chiar şi după acordul internaţional intermediat de ONU la finele lunii iulie 2022, care a dat acces Ucrainei la trei dintre porturile sale la Marea Neagră, portul Constanţa rămâne cea mai importantă rută alternativă de shipping. Acordul intermediat de ONU expiră la 18 mai şi o prelungire nu a fost încă convenită.

Potrivit oficialilor de la Comvex, portul Constanţa a intermediat aproape o treime dintre exporturile de cereale ale Ucrainei, după invazia rusească, livrând 8,6 milioane de tone în 2022 şi 3,3 milioane de tone în primul trimestru al acestui an.

„Noua recoltă românească pare să fie mai mare decât cea de anul trecut, ceea ce înseamnă că va fi loc mai puţin pentru ucraineni. Operatorii nu îi vor prejudicia pe clienţii lor tradiţionali”, a declarat directorul Comvex, Viorel Panait. Acesta a mai spus că o mai bună gestionarea a traficului camioanelor şi reducerea congestionării portului ar putea ajuta, în absenţa unor noi capacităţi.

Anul trecut, prin portul Constanţa au fost exportate 24,01 milioane de tone de cereale.

Analiştii firmei de consultanţă Agritel estimează că în acest an România, unul dintre cei mai mari producători de cereale din UE, ar urma să recolteze 10,35 milioane de tone de grâu, ceea ce ar însemna o revenire semnificativă după recolta de anul trecut care a avut de suferit de pe urma secetei.

Cezar Gheorghe, de la firma de consultanţă AGRIColumn, estimează şi el că producţia de cereale de toamnă a României, inclusiv cea de grâu, va depăşi în 2023 media ultimilor cinci ani iar portul Constanţa are nevoie de investiţii şi un sistem IT unificat pentru a gestiona aglomerarea. „Constanţa trebuie să se concentreze pe intrări şi ieşiri. Nu poţi să bagi un elefant prin gaura cheii”, spune Cezar Gheorghe. Acesta a mai spus că shipping-ul prin portul Constanţa este mai ieftin decât prin porturile Ucrainei, conform termenilor acordului internaţional, deoarece cozile lungi la inspecţiile ce trebuie efectuate la Istanbul creează noi costuri pentru cerealele ucrainene.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...