Revelaţia din Dorohoi îşi distribuie tot profitul prin dividende

Conted Dorohoi, care produce confecţii pentru Zara, Luis Vuitton şi Esprit, a anunţat că va distribui integral sub formă de dividende profitul net de 2,35 milioane de lei, înregistrat anul trecut. Compania abia s-a transferat pe piaţa principală a bursei, venind din piaţa Rasdaq, în curs de desfiinţare.
Adrian N. Ionescu - lun, 04 mart. 2013, 10:14
Revelaţia din Dorohoi îşi distribuie tot profitul prin dividende

Dividendul brut aferent unei acţiuni Conted Dorohoi (CNTE) se va ridica la 9,81 lei, peste aşteptările analiştilor, ceea ce asigură un randament al dividendului de peste 14%, la preţul actual din piaţă.

Este unul dintre cele mai profitabile trei dividende de pe piaţă, în acest moment, după SIF Tranmsilvania (peste 23%) şi SIF Muntenia (peste 15%).

Profitul a fost obţinut din venituri totale de peste 16,6  milioane de lei.

Profitul pe 2013 va fi însă de patru ori mai mic, potrivit bugetului aprobat de acţionari sînbătă. Câştigul de puţin peste jumătate de milion de lei se va obţine din venituri cu 22% mai mici, de 15.1 milioane de lei, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în această dimineaţă.

Potrivit celor mai recente raportări, cei trei administratori ai Conted Dorohoi (CNTE) deţin 55,73% din acţiuni. Preşedintele Consiliului de Administraţie, Manole Popa, are 25,5% din titluri, iar ceilalţi doi administratori, Nelu Pujină şi Valeria Negreanu, deţin 20,2% şi, respectiv, 10% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...