Revoltă împotriva conducerii şi la Bursa din Sibiu. Se clatină fotoliul lui Sima?

Trei firme de brokeraj care au peste 5% din acţiunile Bursei Sibex au cerut convocarea AGA, în scopul revocării consiliului de administraţie şi al alegerii altuia nou. Actuala conducere abia a fost instalată acum un an, după ce actualul preşedinte, Cristian Sima, a adunat în jurul său contestatari puternici  ai fondatorului bursei, Teodor Ancuţa, pe care au reuşit să-l debarce.
Adrian N. Ionescu - vin, 27 iul. 2012, 07:22
Revoltă împotriva conducerii şi la Bursa din Sibiu. Se clatină fotoliul lui Sima?

„Consiliul de Administraţie va analiza cererea primită şi va lua măsurile necesare, conform prevederilor legale”, spune un comunicat sec al Sibex.

SIBEX este cea mai puternică piaţă de instrumente derivate (contracte la termen, futures, prin care se pariază pe evoluţiile ulterioare ale altor cotaţii bursiere).

Schimbarea conducerii Sibex a fost cerută de Delta Valori Mobiliare, Super Gold Invest şi Interfinbrok, care controlează peste  5,6% din acţiunile Sibex şi care ar fi nemulţumiţi de rezultatele financiare slabe ale bursei sibiene, sub şefia lui Cristian Sima.

Greii de la SIBEX încă nu se pronunţă, printre aceştia numărându-se SIF Moldova, ai cărei lideri nu văd cu ochi buni, totuşi,  ce se întâmplă la Sibiu.

„Activitatea bursei de la Sibiu şi a echipei de conducere nu ne mulţumeşte, dar deocamdată nu ne pronunţăm asupra iniţiativei despre care vorbiţi, având în vedere că SIF Moldova nu este implicată în conducerea SIBEX“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Claudiu Doroş, vicepreşedintele SIF Moldova.

SIF Transilvania şi SIF Muntenia sunt reprezentate în consiliul de administraţie al Sibex.

Bursa a încheiat prima jumătate a anului cu pierderi mult mai mari decât cele din primul trimestru. În 2011, compania a avut o pierdere de aproape 600.000 lei.

Pe de altă parte, Claudiu Doroş a ţinut să precizeze că schimbarea unui specialist de la SIF Moldova  din consiliul de administraţie al Casei Române de Compensaţie (CRC) nu va influenţa poziţia SIF2.

„Nu a fost o veste bună pentru noi, dar pe de altă parte nu putem să nu apreciem calificarea şi profesionalismul noilor membri ai Casei de Compensaţie“, a mai declarat Claudiu Boroş. CRC  este entitatea din Grupul SIBEX, care se ocupă cu operaţiunile post tranzacţionare.

În afară de propriile sale acţiuni SIBEX nu mai găzduieşte tranzacţii decât pentru o compnaie mică, Prodplast Imobiliare. Şi lichiditatea pe tranzacţiile cu futures a scăzut. Cea mai activă la Sibex, cu mai mult de jumătate din tranzacţii este WBS România, firma de brokeraj controlată de Cristian Sima, înainte de a prelua preşedinţia Sibex.

În aprilie 2011, susţinătorii lui Cristian Sima l-au debarcat pe Teodor Ancuţa, fondatorul bursei, după un an 2010 cu profit, în ciuda cheltuielilor legate de lansarea pieţei spot (de acţiuni), a unor noi produse precum contractul pe indicele Dow Jones (la care a contribuit şi Cristian Sima), sau certificatele de dioxid de carbon, şi privind implementarea unei noi platforme de tranzacţionare. 

SIBEX a ratat acum câţiva ani fuziunea cu Bursa de Valori Bucureşti, din cauza neînţelegerilor privind valoarea celor două.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...