Revoluţia politică anti-PSD a guvernului Orban s-a împotmolit în tehnocraţii de la Finanţe

19 11. 2019
finante_mfp_37760700_24214700

Aşadar, imediat după preluarea guvernării, la Ministerul Finanţelor au fost demişi toţi secretarii de stat, scăpând doar Attila Gyorgy, motivul fiind că e sprijinit politic de UDMR, şi astfel nu intră în programul de „depesedizare”. Spre deosebire de Attlila Gyorgy, secretarii de stat demişi sunt oameni cu cariere în Ministerul Finanţelor.

De altfel, cei demişi s-au întors în posturile din care coordonează de mulţi ani de zile diferitele domenii de care se ocupă Ministerul Finanţelor.

Daniela Pescaru, numită în funcţia de secretar de stat pe Buget încă din 2014, n-a aşteptat să fie demisă, renunţând prin demisie la postul de secretar de stat înainte de măsura guvernului Orban şi s-a întors în poziţia de director al Direcţiei de Programare Bugetară a Ministerului, pe care a ocupat-o de foarte mulţi ani, ea fiind crescută de instituţie pentru acest portofoliu încă din 1998. Aici este CV-ul Danielei Pescaru. 

Valentin Mavrodin, a fost demis de asemenea din funcţia de secretar de stat, pe partea de Trezorerie. A fost numit în funcţia aceasta în 2017, când l-a înlocuit pe Enache Jiru.  El a mai ocupat aceeaşi funcţie până în 2009. Acum s-a întors la poziţia de Director al Trezoreriei. A început să lucreze în Ministerul Finanţelor din 1999. El este în prezent preşedintele Consiliui de Administraţuie al CEC Bank. Aici este CV-ul lui Valentin Mavrodin.

Oana Iacob, secretarul de stat pe Fiscalitate, a fost de asemenea demisă din funcţie, întorcându-se la rândul ei ca director al Direcţiei de specialitate a Ministerului. Şi ea este în minister încă din 1998. Aici este CV-ul Oanei Iacob.

Liberalii au mai făcut o excepţie. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a refuzat încă să se pronunţe asupra postului de preşedinte ANAF, care are şi rang de secretar de stat, ocupat din vara aceasta de Mirela Călugăreanu, care lucrează în Finanţele Publice din 1991. Ministrul a evitat repetat un răspuns la întrebările venite din partea presei privitoare la soarta preşedintelui ANAF.

Premierul Ludovic Orban a declarat după învestitură că prima misiune este depesederizarea administraţiei.

”Toată clientela PSD va părăsi guvernarea liberală, pentru că noi nu acceptăm să lucrăm cu cei care şi-au bătut joc de România trei ani de zile”, a declarat Orban în contextul înlocuirii secretarilor de stat din mai multe Ministere.