Revoluţie bugetară în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est. Indonezia va închide peste 750 de companii publice până la finalul anului
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/indonezia-jakarta-583395-634x420.jpg)
”Există prea multe companii publice neproductive, mereu pe cale să anunţe pierderi dar care pretind că înregistrează beneficii. Aceste beneficii sunt pur şi simplu inventate”, a declarat Prabowo Subianto în discursul său anual privind starea naţiunii, rostit în parlamentul indonezian, scrie Agerpres.
”Odată cu crearea, în 2025, a fondului suveran indonezian Danantara pentru a gestiona activele de stat, am descoperit că există 1.074 de companii publice. Credeam că sunt 300 sau 400, dar s-a dovedit că sunt 1.074. Şi aceste companii publice acţionează uneori după bunul lor plac, fără niciun simţ de responsabilitate faţă de naţiune, faţă de stat”, a continuat şeful statului indonezian.
Până în prezent, 290 de astfel de companii au fost închise, iar până la 31 decembrie nu ar urma să rămână mai mult de 300, a explicat el.
”Vom închide peste 750 de companii şi nu le vom păstra decât pe cele care sunt productive, pe cele care creează o valoare adăugată pentru populaţie”, a subliniat preşedintele Indoneziei, referindu-se la ceea ce în opinia sa ”ar putea fi cea mai amplă restructurare de companii din lume”.
Această campanie a permis reducerea costurilor cu circa 50.000 de miliarde de rupii indoneziene (peste 2,4 miliarde euro), reprezentând în special salariile directorilor, cheltuieli pentru închirierea clădirilor şi pentru automobile, a indicat Prabowo.
Obiectivul pentru acest an este realizarea de economii în valoare de 70.000 de miliarde de rupii indoneziene (3,36 miliarde euro).