Revoluţie în Polonia. Guvernul își face un superminister al Economiei şi pregăteşte un nou minister al Energiei

Polonia va înfiinţa un superminister responsabil de Finanţe şi Economie, în cadrul unei remanieri guvernamentale mai ample destinate să consolideze coaliţia la putere în contextul unei coabitări tensionate cu viitorul preşedinte sprijinit de opoziţie, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 23 iul. 2025, 16:31
Revoluţie în Polonia. Guvernul își face un superminister al Economiei şi pregăteşte un nou minister al Energiei

Noul superminister, care va fi condus de actualul ministru al Finanţelor, Andrzej Domanski, va pune la dispoziţia acestuia noi instrumente pentru a ghida economia şi, totodată, va eficientiza activitatea coaliţiei guvernamentale, care a fost criticată pentru lipsă de iniţiativă de la venirea la putere, la finele lui 2023, scrie Agerpres.

„Cea mai importantă iniţiativă este punerea la punct a unui centru guvernamental responsabil de finanţe şi economie”, a declarat miercuri premierul Donald Tusk, care a anunţat în paralel mai multe înlocuiri în cabinetul său, după înfrângerea candidatului său la alegerile prezidenţiale de luna trecută.

Printre celelalte modificări se numără consolidarea politicii energetice sub controlul actualului ministru adjunct al Mediului, Milosz Motyka, care va conduce noul Minister al Energiei, precum şi promovarea ministrului Afacerilor Externe, Radoslaw Sikorski, în poziţia de vicepremier.

Încercarea lui Tusk de a-şi reafirma autoritatea vine după o victorie surprinzătoare a naţionalistului Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de luna trecută. Rezultatul acestor alegeri a aruncat coaliţia pro-europeană în criză, partenerii acuzându-se reciproc de înfrângerea candidatului susţinut de Tusk, Rafal Trzaskowski.

Chiar dacă Tusk a supravieţuit unei moţiuni de cenzură după alegerile prezidenţiale, premierul nu a reuşit să vină cu o strategie care să mobilizeze coaliţia şi alegătorii polonezi înainte de alegerile generale din 2027. Creşterea datoriei şi a deficitului creează noi probleme pentru Guvernul de la Varşovia, investitorii fiind îngrijoraţi că disputele preconizate între premierul Tusk şi noul preşedinte vor frâna eforturile necesare pentru reducerea deficitului bugetar al Poloniei, care ar urma să treacă de 6% din PIB în acest an, al doilea cel mai mare deficit din UE după România.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai anunță o nouă generație Tucson cu design masculin și dimensiuni mai mari
Hyundai anunță o nouă generație Tucson cu design masculin și dimensiuni mai mari
Hyundai a prezentat în Coreea de Sud noua generație Tucson, unul dintre modelele importante din gama sa de SUV-uri. Mașina anunță o schimbare majoră atât a designului exterior, cât și a......
Încep să apară avariile în centralele electrice. Un grup mare pe cărbune a fost oprit azi-noapte, s-a spart cazanul
Încep să apară avariile în centralele electrice. Un grup mare pe cărbune a fost oprit azi-noapte, s-a spart cazanul
Unul dintre grupurile pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), grupul 5 de la Turceni, cel care trebuia închis ...
Rambursare TVA – Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate cere criterii de risc verificabile
Rambursare TVA – Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate cere criterii de risc verificabile
Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe şi Audit (PACT) avertizează autorităţile că, în forma propusă privind ...
Exporturile de cereale ale Rusiei şi Ucrainei via Marea Neagră sunt practic inexistente – Reuters
Exporturile de cereale ale Rusiei şi Ucrainei via Marea Neagră sunt practic inexistente – Reuters
Atacurile asupra navelor au închis peste 97% din capacitatea de export de cereale a Rusiei şi Ucrainei în bazinul Mării ...