Rezerva Federală americană anunță că a înregistrat pierderi record în 2023

Banca Centrală a Statelor Unite (Federal Reserve - Fed) a anunţat marţi că în 2023 cheltuieile sale i-au depăşit veniturile cu 114,3 miliarde de dolari, acestea fiind cele mai mari pierderi operaţionale înregistrate vreodată de insituție, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 mart. 2024, 18:56
Rezerva Federală americană anunță că a înregistrat pierderi record în 2023

Potrivit rezultatelor financiare auditate publicate marţi, care confirmă datele preliminare din ianuarie, cheltuielile Fed cu dobânzile aproape s-au triplat în 2023 comparativ cu 2022, până la 281,1 miliarde de dolari. În paralel, veniturile din dobânzi pe care Fed le-a câştigat de pe urma portofoliului său de active s-au cifrat anul trecut la 163,8 miliarde de dolari, comparativ cu cele aproximativ 170 de miliarde de dolari în 2022.

Pierderile din 2023 vin după un profit net de 58,8 miliarde de dolari în 2022, a precizat Fed. Instituţia a subliniat în repetate rânduri că rezultatele financiare negative nu îi afectează capacitatea de a funcţiona sau de a-şi derula politica monetară.

Prin lege, Rezerva Federală transferă către Trezoreria SUA orice profit rămas după acoperirea cheltuielilor operaţionale. Fed generează venituri din serviciile pe care le furnizează sistemului financiar precum şi de pe urma dobânzilor pentru obligaţiunile pe care le deţine. În ultimii ani, Banca Centrală a SUA a avut profituri semnificative.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, incluzând efectele directe, indirecte și induse, precum și contribuția......
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...