Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 45,594 de miliarde de euro, în noiembrie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut la 45,594 de miliarde de euro la 30 noiembrie 2022, de la 46,291 de miliarde de euro la finalul lunii anterioare, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate vineri.
AGERPRES - vin, 02 dec. 2022, 14:23
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 45,594 de miliarde de euro, în noiembrie

În cursul lunii noiembrie, s-au înregistrat intrări de 2,187 de miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor în valoare nominală totală de aproximativ 755 de milioane de euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

De asemenea, au fost consemnate ieşiri de 2,884 de miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor, în sumă de aproximativ 1,655 de miliarde de euro) şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,634 de miliarde de euro, menţionează BNR.

În acest context, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2022 au fost de 51,228 de miliarde de euro, faţă de 51,786 de miliarde de euro la 31 octombrie 2022.

Plăţile scadente în luna decembrie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 205 milioane de euro, potrivit băncii centrale.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...