Rezervele valutare globale au scăzut cu două procente în trimestrul al treilea

Economica.net
18 12. 2014
seif_safe_56654_78041400

Începând din luna iulie, când dolarul american a început să se aprecieze pe fondul aşteptărilor că Rezerva Federală a SUA va începe să majoreze dobânda de bază anul viitor, rezervele forex ale băncilor centrale au început să scadă de la niveluri record. La aceasta se adaugă criza din Rusia şi îngrijorările că bănci centrale, precum cele din Coreea de Sud, Turcia şi Indonezia, vor fi nevoite să recurgă la propriile rezerve pentru a contracara fuga capitalurilor şi deprecierea monedelor locale, scrie Agerpres.

Analiştii de la RBC Capital Markets estimează că rezervele valutare globale au scăzut cu două procente în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea. Fondul Monetar Internaţional urmează să dea publicităţii propriile dale la finele lunii decembrie. O scădere de două procente ar însemna o reducere cu 240 de miliarde de dolari a rezervelor valutare globale, estimate la 12.000 miliarde de dolari, şi, totodată, ar fi prima scădere de la finele lui 2008/începutul lui 2009. Aproximativ două treimi din rezervele globale sunt deţinute de economiile emergente, în special de China.

‘În mod normal, băncile centrale au cote fixe cu privire la alocarea dolarilor, euro şi altor valute în rezervele lor. Astfel că dacă rezervele globale scad trebuie să vinzi euro şi alte valute pentru a păstra cotele respective. Procesul din ultimul deceniu de diversificare de care euro a beneficiat se va inversa, astfel că cea mai afectată va fi moneda euro’, a declarat Neil Mellor, analist la Bank of New York Mellon.

Pe baza datelor FMI, la finele celui de al doilea trimestru, ponderea dolarului în rezervele valutare globale era de aproximativ 61%, în timp ce în cazul euro era la 24%. Comparativ, la finele celui de-al doilea trimestru al anului trecut, ponderea dolarului era de 61,8%, iar cea a euro de 23,8%, iar în 1999, când a fost introdus euro, ponderea monedei unice era de 17,8%.

‘Odată cu creşterea dobânzilor în SUA, băncile centrale de pe pieţele emergente vor fi ocupate să-şi apere propriile monede prin utilizarea rezervelor. În consecinţă, ieşirile din China şi un declin general al rezervelor pe pieţele emergente vor deveni o normă’, a declarat la rândul său Geoffrey Yu, analist la UBS.

Băncile centrale, precum cele din China, Coreea de Sud şi Taiwan, sunt jucători activi şi importanţi pe piaţa valutare globală estimată la 5.500 miliarde de dolari pe zi. Însă, în mod normal, acestea îşi derulează tranzacţiile cât mai discret posibil pentru a minimiza volatilitatea de pe piaţă.

În mod normal, băncile centrale nu modifică mixul rezervelor pe care le deţin, însă, în condiţiile în care cele mai lichide valute, precum dolarul american şi yenul japonez, oferă randamente foarte mici date fiind dobânzile de bază apropiate de zero, câteva bănci centrale au început să-şi diversifice rezervele prin includerea unor valute care oferă randamente mai mari.