Rezidențialul bate birourile: Alusystem țintește afaceri de 24 de milioane de euro în 2022, iar cea mai mare parte vine din contractele pentru proiectele rezidențiale –

Dezvoltatorii de clădiri de birori și-au finalizat proiectele chiar și pe timp de pandemie, deși angajații au stat mai mult acasă. Dacă pe segmentul de birouri pandemia a pus frână investițiilor, în schimb, rezidențialul a luat avânt, iar cererea a crescut. Schimbările din piață se văd și la specialiștii în fațade.
Andrada Ghira - mie, 16 feb. 2022, 22:05
Rezidențialul bate birourile: Alusystem țintește afaceri de 24 de milioane de euro în 2022, iar cea mai mare parte vine din contractele pentru proiectele rezidențiale -

Alusystem a lucrat anul trecut la fațadele mai multor clădiri de birouri din București, unde beneficiarii au avut nevoie să finalizeze proiectele, chiar dacă aveau sau nu chiriași, dar și să arate pieței că gestionează situația cauzată de pandemie, cu munca angajaților de acasă. În plus, lansarea unui nou produs de tâmplărie din aluminiu, potrivit pentru dezvoltările rezidențiale, i-au adus companiei din grupul Bog’Art, o creștere fulger pe acest segment, de la un milion de euro în 2021, la contracte de 13 milioane de euro pentru fațade la proiectele rezidențiale la care va lucra anul acesta.

“2021 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de aproximativ 19 milioane de euro. A fost un an bun, din punctul de vedere al situației în care trăim și ne desfășurăm activitatea. A fost un an în care am fost atenți la capacitățile de producție, să nu fie afecate de COVID. A fost un an care a însemnat să putem continua, să putem livra la timp. Profitul s-a redus, față de 2020, dar această scădere e venită prin prisma creșterii prețului cu forța de nuncă și a materialelor de construcții, care sunt din ce în ce mai scumpe. Prin urmare, scade ușor marja de profitabiltiate”, a declarat pentru Economica.net, Răzvan Popa, directorul executiv  al Alusystem.

Pentru acest an, compania estimează o cifră de afaceri în creștere, de 24 de milioane de euro, din care 18 milioane de euro provine din contractele externe grupului.

„Am observat că s-a schimabt paradigma spațiului locativ. Reședința a devenit mai mult decât un dormitor.  Am văzut o cerere din piață a unui spațiu în care ne dorim să desfășurăm mai multe activități, unde petrecem și mai mult timp.  Acum e nevoie de mai multă lumină, de mai mult spațiu, astfel că s-a schimbat modul în care vedem apartamentul sau casa în care trăim. Și da, o cerere, nu numai la One United sau Avalon (nr. – proiecte pentru care Alusystem va monta fațade), la proiectele super premium, ci peste tot e o tendință de ferestre cât mai mari, profile cât mai slim și atentia către design”, mai spune Răzvan Popa.

Inflație în creștere și forță de muncă mai scumpă

Pe lângă costurile mari la materialele de construcție generate de pandemie, forța de muncă calificată devine o raritate. Iar asta se vede și în costuri. Șeful Alusystem spune că anul acesta costul la manoperă ar putea crește cu cel puțin 20%.

„Forța de muncă a fost o problemă. Aici simțim practic inflația. Dacă în 2021, dădeai o valoare pe manoperă, doar prin prisma faptului că inflația te afectează, e suficient pentru ei. La asta se adaugă faptul că forța de muncă e din ce în ce mai greu de găsit, și asta nu face decât să crească prețul pe care îl plătim pentru manoperă. Anul trecut a crescut cam cu 15%, iar pentru 2022 estimăm o creștere de 20%, dacă nu chiar 25%”, mai spune directorul Alusystem.

Dar, cum plata se face la ora de manoperă, prin eficientizarea montajului se poate recupera până la 15% din această creștere.

“Când discutăm de optimizarea proceselor, investiția e în oamenii de management. Investim permanent în traininguri și încercăm ca managerii de proiect să fie la cel mai înalt nivel. În al doilea rând, vorbim de roboți cu ajutorul cărora ridicăm geamuri. Astfel, în loc de patru oameni, care ridică un geam, avem un robot, operat de un singur om, care ridica un geam. Tehnologizarea ne ajuta sa economisim forță de muncă”, mai spune Popa.

Afectează suspendarea PUZ-urilor proiectanții de fațade?

Despre situația suspendării PUZ-urilor a șase sectoare din București, unele dintre ele anulate între timp de instanțe, Popa spune că proiectanții de fațade intră în proiect la cel puțin șase luni de la demararea lucrărilor de construcție.

“Dacă discutăm de proiecte în 2022 și suntem în luna mai, iar acel proiect nu a început, practic nu mai sunt șanse să intre în anul respectiv. De la data la care se aprobă și autorizația de construcție, noi intrăm la 16 luni. Pentru fatadiști, există un lag între autorizare și fațadă de până la 10 luni, 12 luni. Depinde de câte subsoluri are clădirea și de cât de repede o ridică, dar  și de suprafața ei”, mai spune șeful Alusystem.

Cum se întorc angajații la birouri

Companiile nu-și mai pot convinge angajații să se întoarcă la birouri și va fi nevoie de stimulente, spune Popa. Sunt chiriași care au închiriat spații mult mai mari decât ar fi avut nevoie înainte de pandemie pentru aceeași angajați. “Am lucrat la finalizarea mai multor clădiri de birouri anul trecut, care acum sunt goale. Ele au chiriași, dar angajații nu mai vor să se întoarcă la birou. Se așteaptă luna august, iar sistemul la care se va trece va fi unul hibrid, cu două zile din săptămână lucrate de acasă”, ne-a mai declarat Răzvan Popa.

Recent, un sondaj realizat la nivel global de către Advanced Workplace Associates, citat de Bloomberg, arăta că doar 3% din angajații marilor corporații vor să se întoarcă la birou cinci zile pe săptămână.

În opinia lui, Bucureștiul are în continuare clădiri de birouri care sunt mai vechi de 15 de 20 de ani, iar chiriașii de acolo vor ceva mai mult pentru angajații lor.

“Au crescut în ultimi ani și vor să ofere un spațiu mai mare. Așa apar clădiri noi, customizate pentru ei. Și atunci pleacă la o chirie de x plus 2% sau poate chiar la aceeași valoare, într-una nouă. Vechea clădire va fi ocupată de acei oameni care în curând își vor permite să stea într-un birou, de fapt. România și Bucureștiul au încă suficient de multe firme de apartament sau de case care își doresc să aibă un birou”, mai spune Popa.

Compania Alusystem, parte din grupul Bog’Art, a fost înființată în 2003, deține o cotă de circa 85% din piața de fațade și pereți cortină din România.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...