Rezultatele „pe surse” ale Inventarului Forestier Naţional – ciclul III sunt trunchiate şi „evident greşite” (Fordaq)

Rezultatele "pe surse" ale Inventarului Forestier Naţional (IFN) - ciclul III, publicate de către o consilieră a ministrei Mediului, Apelor şi Pădurilor, sunt "evident greşite", atrag atenţia reprezentanţii Comunităţii Forestierilor - Fordaq, într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
AGERPRES - D, 30 nov. 2025, 15:57
Rezultatele

„(…) Fordaq protestează faţă de prezentarea trunchiată, parţială, „pe surse” a rezultatelor Inventarului Forestier Naţional Ciclul III şi solicită Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prezentarea integrală, oficială, explicitată a rezultatelor Inventarului Forestier Naţional. Menţionăm că publicarea acestor date a fost făcută pe contul de Facebook de către d-na Consilier Laura Bouriaud, cifrele fiind nu doar parţiale şi neexplicitate, dar şi greşite. Astfel, cifra de 240 mc/ha înaintată de d-na Consilier ca volum mediu al Inventarului Forestier Naţional Ciclul II este evident greşită, acest volum al stocului de lemn pe picior dat de IFN Ciclul II este de 340 mc/ha, între cele mai mari valori din Europa, mai mult decât dublă faţă de valoare de 160 mc/ha valoare medie la nivel european”, notează forestierii.

Potrivit sursei citate, cifra de 28,2 milioane de metri cubi, dată ca valoare a recoltei trebuie explicată, „pentru că nu este un volum comercial recoltat, ci include întregul volum suprateran al arborelui”.

„Include vârfuri, crengi, masă lemnoasă recoltată din vegetaţia din afara fondului forestier, iar în plus pe parcursul recoltării lemnului apar pierderi de exploatare. A compara această cifră cu cifra recoltei comerciale şi a spune că diferenţa de 8-9 milioane mc reprezintă lemn tăiat ilegal este o greşeală. Aşteptăm rezultatele oficiale ale Inventarului Forestier Naţional pentru a clarifica cifrele privind lemnul mort. Cifrele prezentate de d-na Laura Bouriaud, raportate la durata Ciclului IFN de 5 ani, conduc la cifre totale de 14 milioane mc lemn mort, căzut la sol sau pe picior – o cifră uriaşă, asociată unei mortalităţi naturale a pădurilor dar şi fenomenului de uscare în masă a pădurilor, fenomen care a căpătat amploare în ultimii ani şi în ţara noastră”, susţine Fordaq.

Comunitate specialiştilor forestieri menţionează faptul că datele despre „lemnul mort” nu a fost prezentată separat în rezultatele Inventarului Forestier Naţional Ciclul II, în 2017, iar lipsa explicaţiilor a condus la includerea acestui volum în cifra „lemnului dispărut”, de 38 milioane mc, inclusă ca rezultat al IFN Ciclul II.

Acest lucru a dus, în trecut, la interpretarea greşită de 20 milioane mc tăiaţi ilegal, cu rezultat în declanşarea unei proceduri de infringement pe domeniul pădurilor şi o amplă campanie denigratoare speculativă şi rău intenţionată, cu scopul vădit de compromitere a produselor industriei lemnului pe pieţele internaţionale – ceea ce s-a şi întâmplat parţial, subliniază sursa citată.

Conform datelor prezentate, recent, de către consiliera ministrei Mediului, Laura Bouriaud, pe pagina sa de socializare, volumul mediu de lemn pe picior, raportat la ciclul II al Inventarului Forestier Naţional (IFN) se situează la 340 metri cubi (mc)/hectar, în timp ce la ciclul III este de 347 mc/hectar.

De asemenea, volumul mediu de lemn „mort” căzut la sol – ciclul II a ajuns la 9,2 mc/hectar, iar la ciclul III a scăzut la 8,84 mc/hectar, „dar poate fi vorba şi de o marjă de eroare”. Astfel, diferenţa de volum „pe picior” dintre ciclul III (2.451.717.340 mc) şi ciclul II (2.354.789.866 mc) se ridică la 96.927.474 mc.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ 20 de de regiuni ale Rusiei şi a Peninsulei Crimeea anexate, a anunţat......
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Compania aeriană AnimaWings a primit în flotă al șaselea avion nou A220 și zboară acum cu opt avioane. În primăvara ...