Risc de dezamăgire pentru Ucraina la summitul NATO din iulie – surse diplomatice

Speranţele Ucrainei de a obţine un parcurs mai precis spre aderarea la NATO ar putea să sufere o dezamăgire, potrivit informaţiilor obţinute de agenţia dpa.
AGERPRES - mar, 02 mai 2023, 14:27
Risc de dezamăgire pentru Ucraina la summitul NATO din iulie - surse diplomatice

Membri ai alianţei militare occidentale, printre care SUA şi Germania, au specificat în mod clar recent, în spatele uşilor închise, că nu doresc să îşi asume niciun angajament care ar depăşi substanţial declaraţia NATO de la summitul din 2008.

Atunci, şefii de stat şi de guvern au convenit că Ucraina şi Georgia ar trebui să adere la NATO, însă nu a existat un calendar sau o foaie de parcurs, aminteşte marţi agenţia germană de presă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut recent NATO să deschidă calea pentru aderarea ţării sale la Alianţă la viitorul summit din luna iulie, spunând că Ucraina are trebui să primească ‘o bine-meritată invitaţie’.

Soldaţii ucraineni, a argumentat Zelenski, contribuie mai mult decât oricare alţii la securitatea euro-atlantică.

Însă, potrivit unor diplomaţi, oponenţii unui plan concret de aderare afirmă că acest obiectiv nu este realist în prezent şi ar putea distrage de la sprijinul militar mult mai important şi imediat pentru Ucraina în timp ce această ţară se apără împotriva invaziei ruse.

În plus, există percepţia unui risc că un nou impuls spre NATO ar putea furniza Rusiei argumente pentru un război mai agresiv.

Cu ocazia vizitei la Kiev a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în urmă cu două săptămâni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică ar însemna ‘un pericol serios, semnificativ pentru ţara noastră’.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...